Inima si-a luat o scurta pauza si-si aduna energiile risipite

Inima unora s-a oprit oleaca. S-a oprit din ticaitul subrezit, coplesita de durerea provocata poate de Romania neintregita, poate de plata ratelor, poate de prea multa tristete. Cine mai are inima teafara in tara cu inima bolnava? Altii se lupta inca pentru putinul de frumos pe care il mai zaresc printre genele obosite de boala. Zilele astea am avut parte de vesti ciudate, dureroase, crude si de neinteles pentru optimistul si egoistul din mine. Ini­ma unora, insamantatoare de frumos, zace acum intre fire si aparate luptand sa pulseze, sa im­pin­­ga spre sangele viril, isi cauta respiratia intrema­toa­re. Pentru unii, inima si-a luat o scurta pauza si-si aduna energiile risipite in harul cuvintelor brodate in borangic. Altii au invatat sa se gandeasca mai mult la ei dupa ce au dat nas-in-nas cu boala. Atata stres pentru facturi, rate si amanunte fara insemnatate... Suferinta retrogradeaza orgoliile, totul. Suferinta ne apropie de moar­te si de aceea prezenta ei ne inspaimanta. Stiu ca suna trist, dar poate ca citind despre tristete, ne gandim mai mult la bucuria clipei.

Să fim copii din nou cu toții

Să fim copii în răutate,
Ca norii purtați de vânt, pe cer,
Mânia s-alungăm îndată,
Iertând, uitând certuri ce pier!

Să fim copii în bunătate,
La toți „un pup„ să dăruim.
Urât să nu vedem niciunul,
Pe toți, la fel, să prețuim!

Să fim copii puri în credință,
Nu cârcotași, suspicioși.
Să ascultăm cu umilință,
Treji în evlavie, pioși!

Să fim copii în dărnicie,
Nu egoiști, prea strângători.
Să împărțim cu fiecare,
Pâinea ce-avem în mână, noi!

Să fim copii ce vor în brațe,
Purtați mereu de Dumnezeu.
S-abandonăm mândrii, pretenții,
Că noi conducem, noi, doar noi!

Să fim copii, fără de grijă,
Căci stau la Tata-n mână toate!
Și casa-n El e-mbelșugată,
Vrea doar să-I dăm întâietate!

Să fim copii din nou cu toții,
Condiție-i în cer să fim,
Să acceptăm sfatul Scripturii,
Și mântuirea să primim!