Obiceiuri... neobisnuite

Există un obicei, în zilele noastre, prin care bărbații conving femeile să întrețină relații sexuale cu ei oferindu-le nu, așa cum v-ați aștepta poate, diamante, mașini, bani, vacanțe minunate ci...pește! Cică acest obicei este întâlnit într-o comunitate din Brazilia... 
La noi pe centură se acceptă și bonuri... :)))))))))

PRESCURA

Dacă aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte 
Ca să mă coc, răbdând smerit în arşiţa fierbinte.… 
Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce 
De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce. 
Când m-aş vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorinţa:
Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurăriţa.
Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,
O, Doamne, ce frumos aş creşte, s’ajung la Liturghie!
Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,
M-aş preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.
Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:
Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine.

Iubire si arta

Iubire, arta, senzatie... Combinatie perfecta... Noapte buna!

Bine zis!

Interiorul nu-i totuna cu exteriorul...

...Ceilalti lupi m-ar sfasia daca ar sti ca urletul meu e, in realitate, un plans.... (Octavian Paler)

Nu poti impiedica pasarile tristetii sa zboare pe deasupra capului tau, dar te poti impotrivi sa isi faca cuib in parul tau (2)

Nici nu mai are rost sa adaug ceva. Simt la fel. Apasatoare luna...

nu-poti-impiedica-pasarile-tristetii-sa.html

Femeia este viaţa şi cu ea ţine Dumnezeu!

† Calinic Argatu, 

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Acum, la începutul bătrâneţii mele, îmi pot desluşi ceea ce m-a fascinat din primăvara copilăriei! Cele două fiinţe unice pe pământ şi în Cer: Maica Domnului şi mama care m-a născut! Cele mai apropiate fiinţe fără de care n-aş fi fost şi n-aş fi primit ocrotirea sub sfântul Omofor.

De câte ori stăteam la masă şi mai întârziam în glume şi în zbenguieli, mama mi-o reteza scurt: mâncaţi mai repede că Maica Domnului stă în genunchi!

Îşi poate imagina oricine ce efect extraordinar au avut spusele mamei, pe un ton extrem de serios, care-mi face fiori şi acum când scriu aceste rânduri. N-am mai auzit niciodată pe nimeni spunând. Cum adică, să stea Maica Domnului în genunchi atât timp cât noi mâncăm? De unde a auzit mama acest lucru? N-am întrebat-o şi nici n-am aflat până acum. S-ar putea să se mai spună aceste cuvinte în spaţiul nostru binecuvântat de Dumnezeu!

De atunci făceam parte din cele două case: a Maicii Domnului şi a vrednicei mele mame şi ori de câte ori vorbesc şi-mi aduc aminte de mama, gândul îmi zboară la toate femeile de la începutul lumii până azi!

Ce minune a mai creat Dumnezeu! Femeia straşnică! A pus Dumnezeu atâta plinătate şi atâta forţă în sinea ei deşi pare şi chiar este atât de sensibilă şi chiar, se poate spune, extrem de fragilă. Auzeam uneori spunându-se de către unii bărbaţi că femeia nu trebuie atinsă nici cu un fulg, aşa trebuie să ne purtăm de delicat şi frumos. Când eram student la Sibiu, profesorul meu Grigore Marcu, o celebritate în Studiul Noului Testament, când a intrat într-un magazin l-am auzit cât de frumos a salutat pe doamnele de acolo şi cât de suav le-a sărutat mâinile, spre surpriza mea – o mărturisesc – totală! Nu m-am aşteptat să-mi văd pe cogemetea profesorul şi preotul să facă un gest pe care nu-l mai văzusem.

Deşi era cam potrivit de statură, l-am văzut cum creştea spre înalturi, mai ales că tânăr fiind l-am privit atent să văd dacă nu cumva glumeşte. Era de maximă seriozitate! A crescut în ochii mei profesorul exigent, dar au crescut şi acele doamne care au primit cu drag dar şi cu o obişnuită stare. Femeia este conştientă că este valoroasă chiar dacă nu are timp s-o arate prea des. Este prea ocupată cu lucrurile serioase şi nu glumeşte asupra rosturilor sale sădite de Dumnezeu: de mamă, de gospodină, de vatră caldă în virtuţi şi vreri creştine, de vrednicii de fiecare zi care nu se văd şi de care, uneori, te cuprind, fără să vrei unele amărăciuni, dacă nu sunt recunoscute de cei din jur.

Mama, soţia, gospodina, întreita lucrare, şi osteneala fără margini, de nimeni ştiută, mereu împrospătată şi de la capăt, din nou luată! De unde atâta forţă? Ai putea spune că este de domeniul supranaturalului! Mă uitam la mama şi o vedeam cu câtă forţă lucrează o zi întreagă şi noaptea până a doua zi. N-am mai văzut o aşa fiinţă şi de dragul ei o ajutam din răsputeri. Pentru mine, mama, soţia, gospodina, este întreita minune printre noi oamenii. Şi, Doamne, de câte ori n-am umbrit întru întristare această întreită minune. Ori de câte ori am supărat pe mama mea cea scumpă, am avut cumplite dureri în suflet şi acum simt ca şi atunci, ba, mai mult, cu cât trece timpul, durerea creşte şi mai mult. Nu că aş fi supărat-o peste măsură, dar mai ales că nu i-am mulţumit niciodată că m-a născut, că m-a crescut, m-a învăţat, m-a dus la biserică, m-a vegheat să nu mă frig pe sobă sau să cad în fântână. Când mama a venit la Curtea de Argeş şi a intrat pe uşa palatului, unde în anul 1936, tata a stat de gardă când era în armată, mi-a povestit cum m-a pierdut într-o zi din ochi. Aveam doi ani! Strigând după mine disperată, am întâlnit-o pe moşica lui Cojoc, vecina noastră de casă şi întrebându-o dacă m-a văzut cumva, i-a spus: Tu, Ileană, Costică mergea pe cărare spre fântână, fugi să nu păţească ceva. M-a găsit cu burta pe buduroiul fântânii uitându-mă în apă, cum fac şi acum! M-a luat de cămăşuţă de pe spate în sus ca să nu mă sperii! Vai, mi-a spus mama, parcă s-a întâmplat ieri. Am nişte emoţii grozave! Când mi-a povestit m-a cuprins un straşnic plâns pe dinăuntru! Câtă grijă la o mamă şi că nu uită nimic! Nici un amănunt! Când spui mamă spui un univers! Când spui femeie, spui viaţă! Când spui soţie, spui speranţă! Ea, femeia, mama, soţia, gospodina, umple totul: casa, lucrarea, bucuria, fericirea, văzduhul, cerul!

Doamne, ce fiinţă este femeia! Dacă ar şti ea însăşi cât este de valoroasă! Dar s-o lăsăm aşa, mai bine să nu ştie pentru că în final ea este o taină a lui Dumnezeu printre noi oamenii.

Să nu fim barbari cu femeia pentru că este viaţă şi cu ea ţine Dumnezeu! Să nu uităm!

Sursa: http://laurentiudumitru.ro/…/femeia-este-viata-si-cu-ea-ti…/

La multi ani!

Femeilor, mamicilor, prietenelor, surorilor, matusilor, bunicilor, soacrelor, minunatelor va doresc sa fiti iubite! Si azi si intotdeauna! Sa dea Domnul ca vanturile celeste sa danseze in parul vostru, sa uitati macar o zi sa dati cu pamatuful prin casa, sa iubiti mult si des si sa transformati iubirea într-o mare, ale carei valuri e musai sa se sparga de tarmurile sufletului vostru!

8 Martie

Sfat pentru maine: va pozitionati in raza sagetii si va ganditi... la cine vreti! :))) Fiti blande cu mesagerul... iubirii!

Ziua Femeii. Adica ziua femeii care a inspirat poetii si care a indicat paleta de culori pictorilor de renume, a femeii fascinante care invaluie Universul in mister si intrigare, care poate fi femeia-mama, femeia-iubita, femeie- sora, femeia-prietena, femeia-sotie... Liviu Mihaiu (pe care il pomenesc de fiecare data pentru ca mi-a mers la suflet descrierea lui!) spunea: pestele in apa, pasarea pe cer si barbatul in trupul femeii nu lasa urme, dar FEMEIA este singura fiinta care lasa o eternitate in sufletul nostru.
Elena, Monica, Kamy, Rodica, Ioana, Mihaela, Dana, Georgi, Adriana, Gina, Nicoleta, Simona, Odette, Alina, Mimi, Nico, Vivi, Maria, Loredana, Cornelia, Aura, Gabriela, Adina, Elena, Olga, Sofica, Daniela, Andreea, Florenta, Mona si cate si mai cate creaturi frumoase, cu suflet generos si frumos.
Nu stiu care dintre voi este femeia care invie in zorii fiecarei mangaieri sau care este cea care se pierde o data cu iubitul printre vise sufocate de iubire... Probabil ca in fiecare dintre voi se afla femeia cantata in cantece de seara sau cea care mangaie tematoare tampla inghetata a fericirii, cu gust de fulger, cu gustul anilor...
Dragele mele, sa fiti iubite! La ceas aniversar, va doresc fetelor sa vi se intample tot ce ati visat pe ascuns si tot ce tanjiti sa devina tangibil.

Il las pe Lucian Avramescu sa descrie femeia... Eu ma rezum doar la a va dori un 8 Martie asa cum vrea inima voastra sa fie:

femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocui decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor

Iubirea rastignita pe altarul sufletului...

M-am dat la iubire în toate poziţiile... Cum a vrut sufletul meu. I-am masat fricile, i-am băgat semnul mirării printre picioarele epilate ale matroanelor de ocazie care îmi ţineau predici despre iubit bine și înşelat, dar am făcut-o cu degetele înmuiate în cremă de curcubeu… și pentru asta ar trebi să-mi mulțumească...
Cu limba briceagului i-am muls iubirii metaforele siliconate, după care am luat-o între ghilimele cu capul spre cele patru puncte cardinale…
Am şi răstignit-o pe cinci dealuri și puţin pe la vale…. 
Practic, i-am făcut tot ce se putea și n-a zis o dată ”pâs” până nu a intrat în orgasmul inimii mele…

Duduk... for the heart

Intr-o zi ploioasa, un duduk atinge cu frecventa lui inima...

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei... (Ana Blandiana)