joi, 29 decembrie 2016
Iubirea este cea mai mare terapie posibilã
Omul simte
nevoia sã fie dorit. Aceasta este una din principalele nevoi ale fiinţei umane.
Dacã nu se simte iubit, omul începe sã moarã. Dacã simte cã viaţa sa nu
conteazã pentru nimeni, ea îşi pierde semnificaţia chiar pentru el însuşi. De
aceea, iubirea este cea mai mare terapie posibilã. Lumea are nevoie de terapie
tocmai pentru cã îi lipseşte iubirea. Într-o lume plinã de iubire, terapia nu
ar fi necesarã deloc; iubirea ar fi mai mult decât suficientã. Îmbrãţişarea nu
este altceva decât un gest de iubire, de cãldurã, de atenţie. Simpla senzaţie
de cãldurã provenitã de la cealaltã persoanã poate vindeca multe boli, inclusiv
rãceala şi egoul. Ea este suficientã pentru a te transforma din nou într-un
copil. La ora actualã, psihologii au înţeles cã dacã nu este îmbrãţişat şi
sãrutat suficient de mult, copilul nu poate creşte normal. Lui îi lipseşte un
anumit tip de hranã. Sufletul are nevoie de hranã, la fel ca şi trupul. Îi poţi
îndeplini copilului toate nevoile fizice, dar dacã nu îl îmbrãţişezi niciodatã,
el nu va creşte normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va simţi tot timpul
trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hrãnit fizic, dar nu şi afectiv.
Cercetãtorii au remarcat faptul cã dacã nu este îmbrãţişat, copilul scade în
dimensiuni şi poate chiar muri, chiar dacã îi este asiguratã hrana fizicã.
Corpul este îngrijit, dar sufletului îi lipseşte iubirea. El se izoleazã,
devine rupt de existenţa-mamã. Iubirea asigurã aceastã punte, ea este rãdãcina
noastrã. Aşa cum respiraţia este esenţialã pentru corpul fizic – dacã încetãm
sã mai respirãm, corpul moare , iubirea reprezintã respiraţia interioarã a
sufletului. Acesta trãieşte prin iubire.
~ Osho
miercuri, 28 decembrie 2016
duminică, 25 decembrie 2016
sâmbătă, 24 decembrie 2016
Craciun fericit!
Merry Christmas!
Moon
E noapte linistita, senina si pustie
Sunt numai eu si luna, in blanda armonie.
Ma rog la astrul noptii s-aduca pace-n lume,
S-aduca bucurie si numai ganduri bune.
Sunt numai eu si luna, in blanda armonie.
Ma rog la astrul noptii s-aduca pace-n lume,
S-aduca bucurie si numai ganduri bune.
Sublima ei lumina primita de la soare,
Imi mangaie faptura cand sufletul ma doare
Si face sa renasca sperantele pierdute,
M-ajuta sa uit vise desarte si trecute.
Imi mangaie faptura cand sufletul ma doare
Si face sa renasca sperantele pierdute,
M-ajuta sa uit vise desarte si trecute.
Aproape ca-mi vorbeste spunandu-mi:"Ia aminte,
Ca viata e frumoasa. Asteapta doar, cuminte.
Asteapta sa se-nvarta a vietii roata, lin
Iubeste, daruieste si-n anii care vin".
Ca viata e frumoasa. Asteapta doar, cuminte.
Asteapta sa se-nvarta a vietii roata, lin
Iubeste, daruieste si-n anii care vin".
Ma rog la astrul noptii pentru copiii mei,
Sa fie buni la suflet, sa ma-mplinesc prin ei.
Le-ndrume Domnul pasii spre calea cea mai dreapta,
Iar luna parca-mi spune:"Iubeste si asteapta..
Sa fie buni la suflet, sa ma-mplinesc prin ei.
Le-ndrume Domnul pasii spre calea cea mai dreapta,
Iar luna parca-mi spune:"Iubeste si asteapta..
marți, 20 decembrie 2016
Kiss
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa ca ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?"
luni, 19 decembrie 2016
Iubeste!
Multumesc, Karyn.
sâmbătă, 17 decembrie 2016
20 de adevăruri care te-ar putea mira
1. majoritatea băuturilor alcoolice contin toate cele 13 minerale necesare supravietuirii umane?
2. în orice moment din zi, sau din noapte, aproximativ 1% din populatia globului este în stare de ebrietate?
3. un singur spermatozoid contine 37,5 MB de informatie genetică? Ceea ce înseamnă că o singură ejaculare echivalează cu un transfer de date de 1.500 terabytes (sau, altfel spus, echivalentul memoriei a aproximativ 1,5 milioane de calculatoare personale bunicele).
4. iguana, koala si dragonul Komodo au două penisuri?
5. dar că femela de cangur are trei vagine?
6. pentru a se reproduce, masculul de caracatită introduce unul din tentacule în cavitatea femelei, îl lasă acolo si apoi înoată departe, pentru a muri în singurătate?
7. în medie, un om parcurge pe jos în timpul vietii o distanta egală cu de trei ori înconjurul lumii?
8. dacă întreaga populatie a Chinei ar trece prin fata masinii tale mergând într-un singur rând, ar trebui să astepti 30 de ani până când cel din urmă pieton să treacă strada?
9. după două săptămâni de purtat, o pereche de pantaloni contine 1.000 de bacterii în partea din fată, 2.500 de bacterii în partea din spate si peste 10.000 de bacterii între picioare?
10. iPhone-ul este cel de-al doilea cel mai bine vândut produs din lume? Pe primul loc se află Cubul Rubik.
11. banalele ciuperci sunt înrudite mai mult cu omul decât cu plantele?
12. este suficient de multă apă doar în Lacul Superior pentru a acoperi în totalitate America de Sud si America de Nord cu un strat de 30 de cm de apă?
13. sunt mai mult stele în Universul vizibil decât toate boabele de nisip de pe toate plajele lumii?
14. numărul de sinapse din creierul uman este de aproximativ 125 de trilioane, ceea ce reprezintă numărul de stele pentru a "umple" 15 galaxii de mărimea Căii Lactee?
15. un atom are aproximativ 99,99% spatiu gol?
16. la fiecare 10 ani, toate celule din corpul tău sunt înlocuite cu unele noi si că vechiul tău trup nu mai are nimic în comun cu cel nou?
17. există mai multe bacterii în corpul tău decât celule somatice?
18. libelulele au picioare pe care le pot folosi doar la aterizare, nu si la mers?
19. există o specie de pesti arlechin care, în cazul în care femela moare, masculul dominant devine femelă?
20. epoca în care a trăit regina Cleopatra este mai apropiată de aterizarea omului pe Lună decât de perioada construirii piramidelor?
luni, 12 decembrie 2016
Ebola: "Tot ce îmi doream era să îmi arate cineva dragoste"
De citit... Nu cred ca a vazut nimeni lucrurile asa...
"Lupta mea cu un duşman invizibil. Tot ce îmi doream era să îmi arate cineva dragoste"
"Lupta mea cu un duşman invizibil. Tot ce îmi doream era să îmi arate cineva dragoste"
Voluntarii care au luptat împotriva răspândirii epidemiei de Ebola în Africa de Vest au primit titlul de "Omul anului 2014", acordat de revista Time. Foday Gallah, şofer de ambulanţă care lucrează în capitala Liberiei, Monrovia, a fost cel care a apărut pe coperta revistei. Bărbatul a fost infectat cu Ebola în timp ce îngrijea bolnavii, dar a supravieţuit. El a povestit pentru BBC News care a fost rolul său în lupta cu virusul mortal.
"În luna august, am fost acasă la un băieţel de 4 ani, pentru a-l transporta la centrul de îngrijire. Cunoşteam locul bine. Mai fusesem acolo ca să-i iau alţi membri ai familiei care, în cele din urmă, au murit. El era ultimul supravieţuitor din familie.
Nu l-am luat mai devreme pentru că nu prezenta simptome, dar îi rugasem pe vecinii lui să îl supravegheze şi să mă sune dacă se îmbolnăveşte.
La o zi după ce i-am luat pe tatăl, bunica şi pe fraţii lui, am primit apelul. Am condus până la casa lui şi l-am găsit pe băiat într-o baltă de vomă. L-am luat în braţe. În timp ce îl căram la ambulanţă, a vomitat pe pieptul meu. Costumul pe care îl purtam nu era etanş. Tot ce voiam era să-l duc cât mai repede pe copil la centrul Medecins Sans Frontiere.
Sâmbăta următoare, am făcut febră. Am luat nişte medicamente, dar am văzut că febra nu scade. Le-am spus alor mei să nu se apropie de mine şi, în ziua următoare, m-am dus la centrul de îngrijire a bolnavilor cu Ebola ca să fac testul.
Ştiam că, până la urmă, o să contractez virusul. Foarte multe infirmiere şi doctori s-au îmbolnăvit şi au murit, chiar dacă au fost cât de poate de precauţi.
Am cărat atât de mulţi pacienţi cu ambulanţa mea şi am văzut atâţia oameni murind în braţele mele! Eram îngrozit, dar m-am rugat şi Dumnezeu nu a lăsat frica să mă acapareze.
Nu vreţi să ştiţi cum este să ai Ebola. Dacă nu ai un psihic puternic şi dacă Dumnezeu nu este de partea ta, ai toate şansele să cedezi înainte de a fi măcar tratat, pentru că durerea este intensă. Nu ai poftă de mâncare şi organismul nu reţine nicio substanţă nutritivă. Vomiţi mult, eşti deshidratat - apoi urmează diareea. Este groaznic, te devastează. Te face să vrei să renunţi la viaţă.
Tot ce îmi doream în acele momente era să fiu îngrijit, să se uite cineva la mine, să îmi arate cineva dragoste. Şi am avut parte de toate aceste lucruri din partea medicilor şi infirmierilor care m-au tratat.
Am stat în centrul de îngrijire două săptămâni. În acelaşi cort cu mine, un bebeluş de două luni a murit. Şi am ascultat cum o femeie a plâns până a murit. Băieţelul de la care am luat boala era şi el acolo, dar a supravieţuit.
Nu ştiu de ce am supravieţuit. Poate datorită credinţei în Dumnezeu, sau pentru că am primit tratamentul la timp. Slavă Domnului că familia mea nu m-a stigmatizat! Erau speriaţi - fratele şi mama mea - dar nu şi-au întors niciodată spatele la mine. La fel a făcut şi şeful meu. Toţi mi-au dat curaj.
Vreau ca oamenii să ştie că Ebola nu înseamnă neapărat o sentinţă la moarte şi că cei infectaţi pot supravieţui.
M-am întors la activitatea mea, la începutul lunii decembrie. Acum am o oarecare imunitate, dar tot port costumul de protecţie.
Am fost întotdeauna grijuliu cu pacienţii mei şi experienţa prin care am trecut m-a făcut să-mi dublez eforturile. Acum vorbesc cu ei în ambulanţă, ca să le dau speranţă. Le spun : “Uite, nu o să mori, te ducem în centrul de îngrijire. Nu uita să asculţi toate sfaturile medicilor şi să-ţi iei toate medicamentele. Vei fi bine, te vei duce înapoi la familia ta”.
În februarie, înainte de izbucnirea epidemiei de Ebola, transportam cu ambulanţa femei însărcinate, victime ale accidentelor şi pacienţi cu hipertensiune.
Acum, echipajele de pe ambulanţă muncesc 24 de ore pe zi. Când oamenii mor, trebuie să ajungi în toate colţurile oraşului. Este greu, volumul de muncă este de trei ori mai mare şi nu avem suficiente ambulanţe.
Recent, am transportat 11 oameni din zona Omega. Toţi au murit. Câteodată mă cuprinde tristeţea- când mă uit la cineva şi ştiu că o să moară. Câteodată îmi vine să renunţ.
Cam toţi prietenii mei mă evită din cauza jobului meu. Mai sunt câţiva care vorbesc cu mine la telefon, dar nu mă mai vizitează.
Reacţiile oamenilor din comunitate sunt variate. Sunt persoane care vor să vadă cum arată costumul de protecţie, însă altele opun rezistenţă atunci când vrem să-i ducem în centrele de îngrijire. Şi trebuie să fii foarte atent, pentru că acel costum nu-ţi permite să te mişti rapid şi să te aperi.
La un moment dat, într-o suburbie din Montserrado, în timp ce urcam în ambulanţă un bărbat şi o bătrână, mai mulţi tineri ne-au înconjurat. Au început să ţipe la noi. Ne spuneau să le lăsăm fratele în pace. „Dacă îl luaţi, o să vă batem şi o să vă distrugem ambulanţa”, ne spuneau ei. Şi se vedea că vorbesc serios. Colegul meu şi cu mine am reuşit în cele din urmă să plecăm de acolo, dar ne-a fost imposibil să-i luăm pe pacienţi.
Bolnavilor le este frică. Unii dintre ei doar plâng. Plâng din cauza durerii, dar şi din cauză că familiile lor i-au părăsit. Îmi amintesc de o femeie de 70 de ani. Când am ajuns la casa ei, era singură în acel apartament de patru camere - copilul îi murise, la fel şi soţul. Era singură şi tremura. Am văzut moartea în ochii ei. Colegul meu şi cu mine am urcat-o în ambulanţă. Am aflat mai tâziu că a supravieţuit - de fapt, nici nu avea Ebola.
Le spun oamenilor să nu le întoarcă spatele celor bolnavi. Să îi pună într-o încăpere izolată şi să-i încurajeze, să le dea apă şi hrană cu ajutorul unui băţ. Le spun să spună: “Uite mamă sau tată, stai în camera ta. Nu pot veni lângă tine, nu te pot atinge, dar o să am grijă de tine până vin ajutoarele”.
Când am fost bolnav, familia mea a fost stigmatizată. Nu cred că acesta este modul în care trebuie să luptăm cu boala. Acesta este motivul pentru care oamenii ascund faptul că sunt bolnavi şi mor înainte să poată fi ajutaţi şi duşi în centrele de tratament.
Ne luptăm cu un inamic despre care nu ştim foarte multe lucruri. În timpul războiului civil, dacă auzeai să vine inamicul, puteai să-ţi aduni câteva lucruri şi să pleci. Puteai să vezi gloanţele care „zburau”, puteai să vezi oamenii cu arme care umblau pe străzi.
Dar Ebola este invizibilă şi nu avem cum să ştim când va avea loc următorul atac. Pur şi simplu te loveşte şi aia e”.
"În luna august, am fost acasă la un băieţel de 4 ani, pentru a-l transporta la centrul de îngrijire. Cunoşteam locul bine. Mai fusesem acolo ca să-i iau alţi membri ai familiei care, în cele din urmă, au murit. El era ultimul supravieţuitor din familie.
Nu l-am luat mai devreme pentru că nu prezenta simptome, dar îi rugasem pe vecinii lui să îl supravegheze şi să mă sune dacă se îmbolnăveşte.
La o zi după ce i-am luat pe tatăl, bunica şi pe fraţii lui, am primit apelul. Am condus până la casa lui şi l-am găsit pe băiat într-o baltă de vomă. L-am luat în braţe. În timp ce îl căram la ambulanţă, a vomitat pe pieptul meu. Costumul pe care îl purtam nu era etanş. Tot ce voiam era să-l duc cât mai repede pe copil la centrul Medecins Sans Frontiere.
Sâmbăta următoare, am făcut febră. Am luat nişte medicamente, dar am văzut că febra nu scade. Le-am spus alor mei să nu se apropie de mine şi, în ziua următoare, m-am dus la centrul de îngrijire a bolnavilor cu Ebola ca să fac testul.
Ştiam că, până la urmă, o să contractez virusul. Foarte multe infirmiere şi doctori s-au îmbolnăvit şi au murit, chiar dacă au fost cât de poate de precauţi.
Am cărat atât de mulţi pacienţi cu ambulanţa mea şi am văzut atâţia oameni murind în braţele mele! Eram îngrozit, dar m-am rugat şi Dumnezeu nu a lăsat frica să mă acapareze.
Nu vreţi să ştiţi cum este să ai Ebola. Dacă nu ai un psihic puternic şi dacă Dumnezeu nu este de partea ta, ai toate şansele să cedezi înainte de a fi măcar tratat, pentru că durerea este intensă. Nu ai poftă de mâncare şi organismul nu reţine nicio substanţă nutritivă. Vomiţi mult, eşti deshidratat - apoi urmează diareea. Este groaznic, te devastează. Te face să vrei să renunţi la viaţă.
Tot ce îmi doream în acele momente era să fiu îngrijit, să se uite cineva la mine, să îmi arate cineva dragoste. Şi am avut parte de toate aceste lucruri din partea medicilor şi infirmierilor care m-au tratat.
Am stat în centrul de îngrijire două săptămâni. În acelaşi cort cu mine, un bebeluş de două luni a murit. Şi am ascultat cum o femeie a plâns până a murit. Băieţelul de la care am luat boala era şi el acolo, dar a supravieţuit.
Nu ştiu de ce am supravieţuit. Poate datorită credinţei în Dumnezeu, sau pentru că am primit tratamentul la timp. Slavă Domnului că familia mea nu m-a stigmatizat! Erau speriaţi - fratele şi mama mea - dar nu şi-au întors niciodată spatele la mine. La fel a făcut şi şeful meu. Toţi mi-au dat curaj.
Vreau ca oamenii să ştie că Ebola nu înseamnă neapărat o sentinţă la moarte şi că cei infectaţi pot supravieţui.
M-am întors la activitatea mea, la începutul lunii decembrie. Acum am o oarecare imunitate, dar tot port costumul de protecţie.
Am fost întotdeauna grijuliu cu pacienţii mei şi experienţa prin care am trecut m-a făcut să-mi dublez eforturile. Acum vorbesc cu ei în ambulanţă, ca să le dau speranţă. Le spun : “Uite, nu o să mori, te ducem în centrul de îngrijire. Nu uita să asculţi toate sfaturile medicilor şi să-ţi iei toate medicamentele. Vei fi bine, te vei duce înapoi la familia ta”.
În februarie, înainte de izbucnirea epidemiei de Ebola, transportam cu ambulanţa femei însărcinate, victime ale accidentelor şi pacienţi cu hipertensiune.
Acum, echipajele de pe ambulanţă muncesc 24 de ore pe zi. Când oamenii mor, trebuie să ajungi în toate colţurile oraşului. Este greu, volumul de muncă este de trei ori mai mare şi nu avem suficiente ambulanţe.
Recent, am transportat 11 oameni din zona Omega. Toţi au murit. Câteodată mă cuprinde tristeţea- când mă uit la cineva şi ştiu că o să moară. Câteodată îmi vine să renunţ.
Cam toţi prietenii mei mă evită din cauza jobului meu. Mai sunt câţiva care vorbesc cu mine la telefon, dar nu mă mai vizitează.
Reacţiile oamenilor din comunitate sunt variate. Sunt persoane care vor să vadă cum arată costumul de protecţie, însă altele opun rezistenţă atunci când vrem să-i ducem în centrele de îngrijire. Şi trebuie să fii foarte atent, pentru că acel costum nu-ţi permite să te mişti rapid şi să te aperi.
La un moment dat, într-o suburbie din Montserrado, în timp ce urcam în ambulanţă un bărbat şi o bătrână, mai mulţi tineri ne-au înconjurat. Au început să ţipe la noi. Ne spuneau să le lăsăm fratele în pace. „Dacă îl luaţi, o să vă batem şi o să vă distrugem ambulanţa”, ne spuneau ei. Şi se vedea că vorbesc serios. Colegul meu şi cu mine am reuşit în cele din urmă să plecăm de acolo, dar ne-a fost imposibil să-i luăm pe pacienţi.
Bolnavilor le este frică. Unii dintre ei doar plâng. Plâng din cauza durerii, dar şi din cauză că familiile lor i-au părăsit. Îmi amintesc de o femeie de 70 de ani. Când am ajuns la casa ei, era singură în acel apartament de patru camere - copilul îi murise, la fel şi soţul. Era singură şi tremura. Am văzut moartea în ochii ei. Colegul meu şi cu mine am urcat-o în ambulanţă. Am aflat mai tâziu că a supravieţuit - de fapt, nici nu avea Ebola.
Le spun oamenilor să nu le întoarcă spatele celor bolnavi. Să îi pună într-o încăpere izolată şi să-i încurajeze, să le dea apă şi hrană cu ajutorul unui băţ. Le spun să spună: “Uite mamă sau tată, stai în camera ta. Nu pot veni lângă tine, nu te pot atinge, dar o să am grijă de tine până vin ajutoarele”.
Când am fost bolnav, familia mea a fost stigmatizată. Nu cred că acesta este modul în care trebuie să luptăm cu boala. Acesta este motivul pentru care oamenii ascund faptul că sunt bolnavi şi mor înainte să poată fi ajutaţi şi duşi în centrele de tratament.
Ne luptăm cu un inamic despre care nu ştim foarte multe lucruri. În timpul războiului civil, dacă auzeai să vine inamicul, puteai să-ţi aduni câteva lucruri şi să pleci. Puteai să vezi gloanţele care „zburau”, puteai să vezi oamenii cu arme care umblau pe străzi.
Dar Ebola este invizibilă şi nu avem cum să ştim când va avea loc următorul atac. Pur şi simplu te loveşte şi aia e”.
Am preluat articolul de pe site-ul televiziunii Antena 3.
Christmas carol sung by church choir. Goosebumps...
I offer you Christmas carol sung by church choir. This is awsome! This choir was awarded with many prizes. Enjoy!
vineri, 9 decembrie 2016
luni, 5 decembrie 2016
Let's celebrate!
the warmth of the season,
the beauty of the season,
the memories of the season,
and the joy of the season.
May you have peace and happiness this season
duminică, 4 decembrie 2016
sâmbătă, 3 decembrie 2016
Life
vineri, 2 decembrie 2016
Zen
Nan-in îl servi cu ceai. A umplut ceaşca oaspetelui, dar a continuat să toarne.
Profesorul îl privi mirat şi-i spuse:
- Ceaşca s-a umplut, nu mai încape nimic !
- Tu, ca şi această ceaşcă, eşti plin de părerile tale, de prejudecăţi. Cum să-ţi explic ce înseamnă Zen, dacă nu are unde să intre ? Goleşte-ţi întîi ceaşca …
Suntem mânioşi pe noi înşine că nu facem să dăinuie şi nu acordăm onorurile cuvenite forţei dumnezeieşti dinăuntrul nostru, pentru că nu ne acordăm permisiunea de a ne exprima aşa cum dorim cu adevărat. Şi când pierdem legătura cu noi înşine, pierdem legătura cu divinitatea şi, deoarece nu mai avem încredere în noi, ajungem să credem că alţi oameni nu sunt demni de încredere. Dar cine ne ţine oare să încercăm să luăm lucrurile şi altfel? Hmmm... Mă bag la făcut cartofi şi las filozofările altora...
Barbatul vs iubirea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)