Cam asa

Simplitatea nu este un scop în sine, dar ajungi la ea fără să vrei pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor...

Ciudațeniile noastre...

E foarte curios câtă milă inspiră defectele fizice şi cît dispreţ cele psihice. Toată lumea zice „săracu' de el - e şchiop, e chior" şi nimeni nu zice „săracu' de el - e zgârcit, e ipocrit, e turnător, e intrigant, e rău de gură, e neîndurător, e inuman, e insensibil", când astea sunt infirmităţi de pe urma cărora suferi la fel de mult ca şi de pe urma infirmităţilor fizice. Un defect fizic îţi dezechilibrează corpul şi dezechilibrul ăsta se răsfrânge asupra sufletului. Efectele lui sunt deci împărţite... În plus, ce te faci când un om se schimonosește sufletește în mod esențial și el nu realizează? Cum îl salvezi? Merită el salvat? Pentru că, în definitiv, există liberul arbitru... oamenii fac alegeri pe care trebuie să și le asume. De ce se schimbă totuși oamenii?

CUM TOT UITĂM C-O SĂ NE PIARĂ TRUPUL!

Cum tot uităm c-o să ne piară trupul!

Atît de dulci, şi calzi, cu bot, ţi-s sînii,

Încît ţi-i răsplătesc, vai! fără scrupul,

Muşcîndu-i, sărutîndu-i; tu îngînă-i

În şoapte deochate şi-i îndeamnă,

Cînd gura mea ţi-i strînge ca în menghe,

Să îmi primească roua fără spaimă;

Oh, umeri, piept şi şold cu cîte-un zbenghi e

Fin însemnat, spre-a-mi dărui cărare

Ce duce-n locuri cu-aiureli şi razne

În plină zi; eşti raze, chin, ardoare

Şi urlete de crini supuşi la cazne,

De îmi stropesc, blînd, sufletu-n parfume

Călătorite din cealaltă lume…

Emil Brumaru