Cum tot uităm c-o să ne piară trupul!
Atît de dulci, şi calzi, cu bot, ţi-s sînii,
Încît ţi-i răsplătesc, vai! fără scrupul,
Muşcîndu-i, sărutîndu-i; tu îngînă-i
În şoapte deochate şi-i îndeamnă,
Cînd gura mea ţi-i strînge ca în menghe,
Să îmi primească roua fără spaimă;
Oh, umeri, piept şi şold cu cîte-un zbenghi e
Fin însemnat, spre-a-mi dărui cărare
Ce duce-n locuri cu-aiureli şi razne
În plină zi; eşti raze, chin, ardoare
Şi urlete de crini supuşi la cazne,
De îmi stropesc, blînd, sufletu-n parfume
Călătorite din cealaltă lume…
Emil Brumaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu