Ce înseamnă cu adevărat numele lui Iisus Hristos

Iisus Hristos (în aramaică Ieșu, în ebraică Ieșua, arhaic Iehoșua, grecizat Iesous, latinizat Iesus; n. ca. 4 î.e.n., conform Bibliei la Betleemul Iudeei, ca fapt istoric probabil la Nazaret - d. ca. 30 e.n., Ierusalim) este fondatorul și figura centrală a creștinismului, și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea bisericilor creștine considerându-l Fiul lui Dumnezeu sau Mesia cel vestit de Vechiul Testament iudaic, ce în timp a devenit al doilea personaj al Trinității creștine. Conform opiniei majoritar-acceptate în mediile academice, bazată pe un studiu critic al textelor cu privire la persoana sa, Isus a fost un predicator iudeu din Galileea, Iudeea, ce a trăit în timpul ocupației romane a Israelului, a fost botezat de către Ioan Botezătorul, și a fost crucificat la Ierusalim în cursul anului 30, sub guvernarea lui Ponțiu Pilat. Conform tradiției creștine, căreia i se datorează în mare măsură ceea ce se cunoaște despre Isus, principalele texte sursă care discută despre Isus sunt cele patru evanghelii canonice (Matei, Marcu, Luca și Ioan) la care se adaugă celelalte cărți ale Noului Testament. Trăsăturile fundamentale ale imaginii sale în creștinism se datorează anumitor evenimente majore ale existenței sale relatate în Biblie: Naşterea, Minunile săvârșite, Crucificarea și Învierea, precum și învățăturii și retoricii discursului său. Cu numele Isa ibn Maryam (Isus fiul Mariei), Isus este considerat de Islam unul dintre principalii profeți ai lui Allah. De asemenea Coranul menționează și o a doua venire a lui Isus, în strânsă legătură cu sfârșitul lumii sau judecata ei. Dezvoltarea reprezentărilor lui Isus Hristos, fără luarea în seamă a chipului său real sau presupus istoric, a dominat din antichitatea târzie până în prezent. Formele de expresie centrale ale acestei imagini îl reprezintă pe Hristos tronând ca Atotțiitor în Biserica Răsăritului, iar în Biserica Occidentului pe Hristos răstignit ca Mântuitor. Isus a fost menționat în textul grec al evangheliilor ca Ιησούς Χριστός, în transcriere latină Iesus Christus. Prenumele vechi evreiesc este Ieșua (arhaic Iehoșua), „ישוע", care înseamnă „YHWH mântuiește". Această formă a fost elenizată inițial sub forma Iason (Ἰάσων), apoi a fost adaptată de traducătorii Septuagintei la greacă sub forma Iησους Iēsoûs, cu aluzie la alte persoane care aveau același prenume. Pe de altă parte, forma grecească Χριστoς, Hristós, este o traducere a ebraicului „משיח" mașiach (de unde și Mesia), care înseamnă „uns". Prenumele în limba română provine din limba slavonă Їисоуса, care a fost preluat din limba greacă, unde la inițială este un hiat. Cea mai veche grafie în limba română cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, tipărit în anul 1701 la Cluj). În limba română forma Iisus Hristos, utilizată în prezent de Biserica Ortodoxă Română, este preferată de majoritatea credincioșilor ortodocși. Grafia Iisus este etimologică, ea reproducând sunetul η din Ιησούς, care în latină a fost redat ca e (Iesus). Tendința de a se citi ca i în greacă a început din Evul Mediu. Transliterarea Iisus în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe și în majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este o recurență slavonă, fidelă scrierii grecești (alfabetul chirilic este derivat din alfabetul grec, iar Biserica Ortodoxă Română a folosit alfabetul chirilic până în 1860). Argumentului etimologic pentru scrierea Iisus i se adaugă faptul că, pe lângă limba greacă, sursa tuturor limbilor europene pentru numele Iisus, atât în ebraică (Iehoșua, Ieșua), cât și în limbile europene începând cu latina (Iesus și în latina medievală Jesus, în care j nu reflectă sunetul scris așa în franceză, ci semivocala i [j]) numele este pronunțat cu două vocale înainte de primul s, anume [i-e], [i-i] sau [j-e], iar în limbile moderne sunetul inițial poate fi [ʒ] (fr. Jésus) sau [dʒ] (engl. Jesus). Aceste paralele etimologice pot motiva utilizarea a două litere înainte de s (pentru rostirea a doi [i] în hiat și în limba română. Așadar, în limba greaca, limba in care s-a scris in original Noul Testament, apare (ca pronuntie fonetica) numele "Iesu Hristu", cu un "u" lung (in Hristu). Numele "Iesu" provine de la ebraicul (ebraica a fost limba originala a Vechiului Testament) "Jehosua", care inseamna "Jahwe (Dumnezeu) este Mântuitor" (Matei 1.21). In ambele cazuri numele incepe cu "Je", care in pronuntia curenta devenea un "i" lung. Motivul pentru care ortodocsii considera necesar ca in româneste sa se scrie IISUS in loc de ISUS ar fi pentru pronuntarea numelui cât mai aproape de forma originală. În vremea lui Isus, numele acesta era foarte obișnuit în Palestina (cum ar fi la noi "Ion"). Teologii ortodocsi au considerat necesar să folosească numele "IISUS" pentru Mântuitorul, pentru a se face distincție între IISUS HRISTOS si ceilalti oameni care aveau numele "ISUS". Deci, pentru a sublinia unicitatea lui Hristos. Dicționarele limbii române oscilează între cele două forme. Lingvista Mioara Avram afirmă: „Numele proprii Isac, Isus se scriu cu un singur i inițial (nu Iisus). Eugen Munteanu, lingvist și biblist, susține că ambele forme sunt corecte. Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, consideră că ambele forme sunt corecte, dar dă prioritate (preferință normativă) formei Isus. Există și părerea conform căreia varianta Isus ar translitera cuvântul ebraic pentru „măgar" și de aceea ar trebui evitată. Această idee este, însă, greșită. Credincioșii tradiționali ruși erau la un moment dat de părere că grafia Iisus denotă Antihristul. Totuși Iisus nu e același lucru cu Iesus, cum este pronunțat în limba greacă, în forma originală a Noului Testament.