Dor

- Dvs.sunteți?
- ... Posibil...
- De la tv, zic... Dvs. sunteți, este?
- Sunt... Dar acum nu mai sunt...
- Am citit și tot nu-mi vine să cred... Mergeți la...?
- Am fost deja. Dvs.?
- Merg imediat, dar mai stau un pic...
- De ce mai stați? Nu v-ați hotărât încă?
- Mai stau ca să privesc lumea care trece. Încerc să ghicesc care e român... E jocul meu de fiecare dată. Asta dacă e vreme frumoasă... Și acum e.
- Și cum faceți?
- Mă uit la oameni de cum coboară pasarela aia...O vedeți?
- O văd. E destul de departe, după ce vă dați seama dacă ar putea fi români?
- După mers, așa, mai adus de spate cu capul în jos... Nu ca belgienii care râd la toată lumea și salută...
- ...ca la noi la țară...
- Ați observat și dvs.?
- Da...
- Și hainele, doamnă. Noi tot numai haine și pantofi de culoare închisă cumpărăm...
- ...ca să meargă la orice...
- Exact! Ei pun culori tari pe ei, chiar și bătrânele. Și când e soare afară toți ies în parcuri, unul nu stă în casă.
- Și ziceți că dacă vedeți pe pasarelă un om cu haine închise la culoare și privirea în pământ îl suspectați imediat că e român?
- Ăsta ar fi un prim indiciu. Apoi mă uit dacă o ia pe aici, pe aleea care duce spre secție și dacă se caută de acte.
- Păi, așa e simplu, așa pot și eu. Dacă vedeți buletin sau pașaport românesc, e clar...
- Nu e numai asta, doamnă. De la distanța asta le văd ochii, le văd privirea. Eu după asta îmi dau seama cine e român și cine nu-i.
- Și cum e privirea de român?
- Neliniștită. Le joacă ochii în cap stânga-dreapta rapid, caută mereu ceva, dar mereu pe jos...
- Știți că în țară cineva scria la un moment dat pe ziduri "Privește cerul"...
- Da? Deci au mai observat și alții, asta e bine, doamnă...e bine că ne dăm seama...
- De ce v-ați întristat?
- Nu... Nu sunt trist... Mă gândeam așa că n-am mai fost în țară de vreo... 12 ani...
- Păi, de ce nu mergeți?
- Nu mai am la ce, doamnă. Părinții au murit, un frate e in Italia, sor'mea e și ea aici cu toată familia ei. În țară nu mai avem decât... morminte.
- ...
- Hai, că v-am necăjit și pe dvs. și acum aveți și dvs. privire de român.
- Cum adică? Dar eu ce privire am?
- Acum, că v-ați și încruntat un pic, e de româncă get-beget dar când v-ați apropiat nu eram așa de sigur...
- Dar am geacă neagră, pantofi negri, cum adică nu erați sigur?
- Da, dar mergeați așa, cam cu capul în nori și zâmbind... V-ați oprit și ați făcut fotografii la rațe, este?
- Da...
- Am zis că sunteți un pic prea... liniștită ca să fiți româncă. Dar pe urmă v-ați căutat în geantă și am zis "Hopa, stai că poate-i de-a noastră!"
- Am căutat buletinul, așa e...
- Aici, pe la mijlocul aleii, este?
- Da...
- Ei, atunci v-am văzut mai bine fața, așa dintr-o parte, nasul, obrajii... Și v-am recunoscut.
- După nas?
- După tot profilul așa, că v-am văzut de mai multe ori cum întrebați și ascultați politicienii, oamenii mari... Și tot nu-mi vine să cred că acuma stați cu mine pe bancă, aici...
- Păi, m-am oprit special lângă dvs....
- Serios? Dar de ce?
- Pentru că voiam să mai stau un pic să mă uit la oameni, să văd dacă recunosc care-i român...
- Și de ce v-ați pus lângă mine și n-ați mers lângă femeia aceea cu câinele?
- Așa mi-a venit... M-am uitat la dvs. și mi s-a părut că aveți... privire de român.
- ...
- ...
- Și dvs. vă e dor, este?
- Este!

Liege, 8 noiembrie 2019

Sanda Nicola