Casa de la nr. 3

 Iubesc poezia pentru ca asa simt cel mai bine omul din spatele cuvintelor si interactionez cu gandurile lui. Pe fundalul acestei carantine naroade, randurile astea capata pentru mine o semnificatie ce transcede timpul.

Poezie scrisă in 24 mai, de buna mea prietena Rodica Mitu:

Casa de la nr. 3

Într-o după-amiază de pandemie
am ajuns la casa ta, nr. 3, să-ți transform verdele intens de pe gard în gri;
într-o farfurie veche, i-am pus cățelului apă, nu a băut-o

Înăuntru, liniște, liniște, liniște
și o perdea ca un mileu alb, prăfuit

Cineva ți-a spart geamul de la balcon cu pietre
și ai crengi grele aruncate prin curte
Nu te supăra, te rog

Am venit să îți fac gardul gri
Gri îți place?

Mă uit la casa ta ca la frica mea cea mai mare

în fața ei, se aud căței, cel care nu bea apă e cuminte
în spate, e răcoare
Mi-ar fi plăcut să stăm în liniște împreună

Oare acum cum arăți

Griul înghite amintiri cu tine, cu ea, vecini, câini care te-au mușcat, lemne pentru sobă, cozonac îmbibat în vin sângeriu.

ia formă noul
nimeni nu va mai ști de verde, nici măcar cei care l-au iubit atât de mult
pe mine m-ai iubit, nu-i așa?

Nu știu dacă a mai murit cineva de pe strada ta, ți-am zis că e liniște?

au plecat cu toții

casa ta e înfățișarea caselor după moarte
palidă, rece, singură, sfârșită

ușile acum crăpate nu se mai deschid pentru a face loc pașilor tăi mici, fără greutate
nu mai miroase a cafea la 6 dimineața

mai știi când puneai lemne în sobă sau când mutai mobila prin casă;
în orice joc tu erai mereu protagonistul

casa ta doarme până târziu, pentru că nu mai are cine să-i zică bună dimineața
TU o știai cel mai bine

Oare acum cum arăți

deși nu mai ești, eu tot sper să nu mori niciodată
încă e o lume întreagă după ușa casei tale, de azi gri