Capul tau lasat pe spate...

Nuferii sunt visele inefabile ale adancurilor, devenite realitate. In lichidul aramiu nu-i nici ceaiul indulcit, nici lichiorul aromat, nici ulei, nici miere, nici cafea...e doar rugina toamnei uitate dizolvata-n lacrimile diminetii... Ea, dimineata, un dulce suras al rasaritului magnetizand in lumina unei frumuseti efemere. Pulseaza haotic, te hipnotizeaza in abisul ei... Copilaria... vibratia inocentei ce pulseaza in fiecare inima, doar jocul, rasul si simplitatea ii poate amplifica vibratia. Iti spun sa te opresti din piruete nebune, cu kimonoul deschis pana unde iti vad inima ce pulseaza ca un astru albastru uitat pe margine unei galaxii plina de fluturi si comete...
capul tau lasat pe spate in zambetul aceala sagalnic, luna splendida pe umerii tai decoltati... Vara ce a trecut cu viteza luminii, noaptea in care doar roua imi mai umezeste gandul, viata pe care nu stiu sa o stapanesc, pierduta in cosul cu struguri si cirese, din care musti cu pofta tineretii tale
intangibile....