Osho despre dragoste...

Cate avem de invatat si inteles...

"S-ar parea ca pana si Dumnezeu Tatal nu prea a dat dovada de respect fata de Adam si Eva. De aceea, din capul locului a inceput sa le porunceasca: Sa faceti asta si Sa nu faceti asta a inceput sa faca toate mofturile pe care le fac toti parintii. Sa nu mancati fructele din pomul acesta. Si, cand Adam a mancat fructul, Tatal Dumnezeu a fost atat de furios, incat i-a alungat pe Adam si pe Eva din Rai. Aceasta alungare este permanent prezenta si fiecare parinte ameninta cu alungarea copilului, ameninta sa-l dea afara. Daca nu asculti, daca nu te porti frumos, vei fi alungat. In mod natural, copilul se teme. Sa fie alungat? In salbaticia acestei vieti? Incepe sa faca unele compromisuri. Incetul cu incetul, devine diform si incepe sa manipuleze. Nu vrea sa zambeasca, dar, daca mama este prin preajma, iar el vrea lapte, zambeste. De-acum avem de-a face cu politica inceputul, ABC-ul politicii. In sinea lui, copilul incepe sa isi urasca parintii, pentru ca nu este respectat; in sinea lui, incepe sa se simta frustrat deoarece nu este iubit asa cum este. Se asteapta din partea lui sa faca anumite lucruri si abia pe urma va fi iubit. Dragostea are conditii; nu este bun asa cum este. Mai intai trebuie sa fie bun si abia pe urma va primi dragostea parintilor. Asa ca, pentru a merita copilul incepe sa devina fals; isi pierde orice urma de contact cu propria valoare intrinseca. Isi pierde respectul de sine si incetul cu incetul incepe sa se simta vinovat. De multe ori, copilului ii trece prin mintea ideea urmatoare: Astia chiar sunt parintii mei adevarati? Ar fi posibil sa ma fi adoptat? Poate ca ma pacalesc pentru ca s-ar parea sa nu existe nici un fel de dragoste. De o mie de ori vede furia in ochii lor, furia urata de pe chipurile parintilor sai si inca pentru asemenea nimicuri, incat nu intelege proportiile furiei provocate de aceste nimicuri. La orice nimic, vede furia parintilor nu-i vine sa creada, este atat de injust si de nedrept! Insa trebuie sa se supuna, trebuie sa plece capul, trebuie sa accepte ca necesitate. Incetul cu incetul, capacitatea lui de a iubi este ucisa. Dragostea creste numai din dragoste. Dragostea are nevoie de un mediu plin de dragoste acesta este aspectul fundamental care trebuie sa fie retinut. Numai intr-un mediu plin de dragoste creste dragostea; are nevoie de acelasi fel de palpitatie imprejurul ei. Daca mama este iubitoare, daca tatal este iubitor nu numai fata de copil, ci daca sunt iubitori si unul fata de celalalt, daca in casa exista o atmosfera de dragoste copilul va incepe sa functioneze ca o fiinta a dragostei si nu va pune niciodata intrebarea Ce este dragostea? Va sti acest lucru de la bun inceput, acesta va deveni fundamentul sau."

Abstract

Am învăţat să mizez totul
pe intenţia aripii de a colora
un cer abstract,
dar pierd la masa pe care
tristeţea îşi înşiră aşii de cupă.
Mai am de jucat o singură carte.
Ştiu, voi pierde totul fiindcă
nu am o mână crescută de-a dreptul din inimă.

Invisibile...

Am învăţat atâta gramatică,
încât fiinţa mea
însetată de abstract,
se conjugă din ce în ce mai des
la timpul trecut
şi parcă, cel mai bine
mi se potriveşte
perfectul simplu...
Pe când eul meu, mai optimist,
va învăţa să conjuge
doar la viitor?!

Reclama...sufletul comertului

Fara comentarii... Muuuuu.....

Care este cea mai mare virtute dintre toate?

La un moment dat, la un mare sinod ecumenic, s-a ridicat intrebarea “care este cea mai mare virtute?”. S-au dat tot felul de raspunsuri, precum credinta, iubirea, bunatatea, etc. Un singur om statea tacut de-a lungul discutiilor, fara sa aprobe, sau sa respinga sau sa propuna. Acel om era Sf. Antonie cel Mare. Intrebat de ce tace la final, el a luat pe rand fiecare din valori si a aratat ca, spre exemplu, credinta dusa la extreme poate deveni fanatism sau habotnicie, dragostea dusa la extrem poate deveni posesivitate si asa mai departe. “Si atunci care este cea mai mare virtute dintre toate?”, au intrebat sfintii. Si a raspuns Sfantul Antonie cel Mare, cu intelepciune: “darul deosebirii si dreapta socoteala”, adica acea abilitate de a discerne extremele si a alege calea de mijloc cu cat mai putine compromisuri.

Marul...

Nu-ţi face planuri nerealiste cu privire la când sau cum îţi vor fi satisfăcute necesităţile. Dacă ceri un măr şi primeşti un măr, nu înseamnă că tu eşti copilul preferat al lui Dumnezeu. Înseamnă doar că este sezonul merelor. Fii fericit. Sărbătoreşte-ţi norocul. Dacă ceri un măr şi capeţi o banană, poţi avea două atitudini. Una este: ”Cel puţin e un fruct!” Cealaltă este: Dumnezeu nu mă place, pentru că mi-a trimis o banană, iar eu nu pot să sufăr bananele”. Dacă îţi doreşti ceva foarte mult, faptul că ai primit o banană nu te va opri să doreşti în continuare. Dar cei mai mulţi dintre noi nu cunosc acest lucru. În nouă cazuri din zece, aruncăm banana şi apoi alunecam pe coajă! Adu-ţi aminte că, dacă este sezonul bananelor şi tu aştepţi un măr, s-ar putea să trebuiască să ai răbdare până când vine sezonul merelor! Eşti dispus să aştepţi? Cât de mult îţi doreşti cu adevărat un măr? Vezi, aici este vorba numai şi numai de tine. Nu are nimic de-a face cu altcineva!
Autor: Paul Ferrini

Oare chiar nu au vazut greseala nici dupa atata timp?

Chiar asa...

Hehe... Să văd eu persoana care citeşte perfect!

Puţine sunt persoanele care nu au încercat celebrul exerciţiu de dicţie “Şase saşi în şase saci”. Ei bine, vă prezentăm o altă provocare pentru amatorii de gen. Dacă reuşiţi să pronunţaţi corect fiecare cuvânt din textul de mai jos la prima vedere înseamnă că vorbiţi mai bine decât 95% dintre vorbitorii nativi, dar şi că aveţi abilitatea de a citi în avans cuvintele. Trebuie însă să citiţi cu voce tare într-un ritm mediu fără să silabisiţi cuvintele. Dacă aţi făcut chiar şi o singură greşeală aţi picat testul. Textul propus este un fragment din manualul de dicţie “Şase saşi în şase saci”, de Carmen Ivanov.

            "Releurile rablelor liderului rebelilor libieni atinse de originalitatea nabucodosoriană aproape imperturbabilă, nesemnificativă pentru antiperistaltismul prestidigitatorului erau de un primitivism extrinsec şi veneau pe filiera colaboraţioniştilor incompatibili cu senzaţia de incomprehensibilitate când, în inalienabilitate, se prind cu dinamism zglobiu la cimilituri infinitezimale marcate de insesizabilitate cu o idiosincrasie fantasmagorică şi abracadabrantă ireversibilă în contemporaneitate şi fără unilateralitate cu o megalomanie uzând un primitivism spasmodic şi zguduitor.

            Manifeşti stupoare când pe o microfotoradiografie întrezăreşti o inexorabilă cifra treisprezece şi gândeşti: paraskavedekatriafobia e mai rea decât hipopotomonstrosecvipedaliofobia, dar mai uşoară decât venustrafobia, ablutofobia sau chiar logizomecanofobia.

            A fost diagnosticat otorinolaringologic cu rinodislalie acută din cauza mucezelii influores- cente ce se întrepătrunde buconazofaringian cu o discopatie neidentificabilă laparoscopic cu chintesenţa lamelibranhiată a acidului dezoxiribonucleic care a ajuns la desuetudine din cauza acidului acetilsalicilic, care cu recrudes- centă antispasmodică ucide microorganisme dicotiledonate sau monocotiledonate culese dintr-o zarzavagerie paralelipipedică prelucrată din obiecte contondente fără unilateralitate sau fotoluminiscenta.

            I se înceţoşează mintea în mod anatomopatologic când priveşte demonstraţia ireversibilă, de o neinteligibilitate transcendentală a muschiului sternocleidomastoidian şi se gândeşte cu impasibilitate minuţioasă la vicisitudinile de imponderabilitate a şasiurilor săseşti cuprinse de un scurtcircuit electric neelucidat". 

1 . Un sas cu glas de bas cam gras si ras pe nas sta la taifas de-un ceas la parastas despre un extras din pancreas.

2.  Capra calca-n piatra, piatra crapa-n patru, crape capul caprei in patru precum a crapat piatra-n patru.

 3.  Capra neagra calca-n clinci.. Clinciul crapa-n cinci, crape capul caprei-n cinci, precum a crapat clinciul-n cinci.

 4. Duc in bac sac de dac, aud crac, o fi rac? O fi drac? Face pac, aud mac, aud oac, nu e rac, nu-i gandac, nu e cuc, nu-i brotac, il apuc, il hurduc. E tot drac.

5. Cosasul Sasa când coseste, cât sase sasi sasul coseste. Si-s sus si-n jos de casa sa, coseste sasul si-n

sosea. Si sase case Sasa-si stie. 

- Ce sansa!... Sasa-si spuse siesi

6. Un cocostârc s-a dus la descocostârcarie, unde se descocostârcareau si alti cocostârci nedescocostârcariti, ca sa se descocostârcareasca de cocostârcaria lui. 

Poezia... aia

Maltratarea din poezia suprarealistă poate fi fermecătoare, atât timp cât versurile sunt scrise bine. Doar aşa, puterea ei de fascinaţie face uitat aproape orice păcat. Într-o lume în care televiziunea dictează oroarea, ficţiunea se amestecă de multe ori cu realitatea...

fecioara eclozează

din izvoare cu apă sălcie

zorii îi prind aripi albastre 

de glezne

din ochi 

picură arginţi peste gura mântuitorului

pe trupul ei se înmulţesc arnicile

fecioara le culege polenul 

îşi mânjeşte cu el încheieturile

noaptea le face albastre

mironosiţele îi însăilează ochi din coji de prescură

Tatiana Gradinaru

Casta Diva

Bellini şi Donizetti sunt consideraţi compozitori „fără temperament veritabil”. Amândoi alegeau subiecte la modă, librete scrise după romane de groază, de cavalerism, de capă şi spadă, după poveşti sângeroase din vremea Renaşterii italiene sau din castelele scoţiene, pentru a elucubra sumbre melodrame perfect ridicole, fără umbra unei emoţii adevărate sau a vreunei reacţii umane autentice, o lume populată cu fantoşe cântătoare ale căror orăcăieli nu aveau absolut nimic comun cu sentimentele pe care se presupune că aveau menirea să le exprime sau cu aventurile pe care erau puse să le trăiască. Dacă ar fi sa alegeţi acum, ce aţi asculta: „Casta diva”, capodoperă de muzicalitate, „Regnava nel silenzio” sau sextetul din Lucia di Lammermoor?
Eu vă ofer Casta diva...

Nu dati foc viselor!

Indiferent cât de întuneric v-ar fi în suflet, nu daţi foc viselor voastre pentru a-l lumina. Mai bine le împliniţi și astfel îl veţi face să strălucească de fericire...

Până la urmă e importantă sănătatea, nu?