Luna
martie este mereu o luna a aducerilor aminte, a trairilor ce se tin strans
legate de tristete... In martie am pierdut trei fiinte pe care le-am iubit cu
tot sufletul: mama mea, matusa mea, logodnicul meu. Lacrimile fac bine cand si
cand. Uneori am senzatia ca imi purifica sufletul asa cum o ploaie
binefacatoare spala pamantul de zgaibe... Sunt putine lucruri pe care le-as schimba daca as
putea sa ma intorc in timp. Poate si pentru ca mereu mi-am asumat deciziile.
Daca m-as intoarce in timp as vrea insa sa ii salvez pe cei dragi mie.
Imi amintesc cum
ridea mama de mine cind eram la gradinita si ii spusesem ca il iubesc pe unul
din colegii din grupa. Radea si cind ii povesteam cum il tineam de minuta la
ore, cand lucram cate doi. Iubirea mea s-a lasat cu pumni in dintii de lapte si
rochita ferfenita cind s-a suparat pe mine pentru ca i s-a parut ca am stat
prea aproape de un alt coleg. Nici acum nu stiu de ce fusesem atrasa de el.
Poate pentru ca avea bascheti si eu nu, poate pentru ca stia sa ma tina de mina....
Cert este ca am intrebat-o pe mama de ce iubirea doare si doar mi-a zimbit
amar... Mai tirziu, cind m-am indragostit ca o adolescenta ce eram, iar tata ma
urmarea peste tot ca nu cumva odrasla sa ii vina cu burta la gura, am realizat
ca devenisem de fapt, in timp, un sloi de gheata. Ma invatase tata! Cind mi-a
spus bietul baiat primul "te iubesc", am ingaimat doar
"Bine" si m-am
uitat repede in spate sa nu cumva sa apara tata. La fel am facut si mai tirziu...
Si tare as fi vrut ca lucrurile sa stea altfel...
Trei ani mi-au
trebuit sa ma obisnuiesc cu ideea mortii mamei. O fi fost de vina varsta... sau
faptul ca nu simteam ca am pe cineva langa mine... A urmat matusa mea... Am
trecut prin toata paleta de sentimente. Suna trist, asa-i? Cred ca altfel nu am
recunoaste fericirea daca nu am fi macar cand si cand tristi.... Azi am suferit
"ca un caine", cum se spune. De dor...
Acum opt ani am cunoscut
un baiat bun. Bun in sensul ca era cel mai bun om pe care l-am cunoscut in
ultimii ani: onest, luptator, tenace, visator, sensibil, matur, copil,
rabdator... cu cei mai draguti ochi caprui/verzi. Fiind un baiat bun, nu i-am
acordat nicio sansa la inceput, eu fiind deja neincrezatoare in barbati, dar a
perseverat pana m-am indragostit de el. M-a ajutat sa ma vindec de fobii si de
vise urate si mi-a facut cel mai frumos cadou pe care mi l-a facut cineva
vreodata: m-a oferit pe mine mie.
Mai am si acum momente cand mi se pare ca totul a fost prea frumos ca sa fie
adevarat. Nu aveam relatia perfecta, ne mai certam si noi ca orice cuplu, avem
si noi divergentele noastre, dar stia sa ma faca sa trec peste toate.
Dupa o vreme, soarta mea a luat o turnura neasteptata. Tribunalul sortii a decis sa-l condamne la
trei luni de... cancer. Boala a ciopirtit fara mila sentimentele,
resentimentele, dobinzile din suflet... Cu o prima lacrima de nedumerire
incercam sa inteleg si sa accept o situatie. In bataliile crunte ale
singuratatii mele care a urmat, in dezamagirile amare ale luptei cu boala am
pierdut si m-am agatat cu disperare de credinta, in neputinta mea de a-mi
ascunde lacrimile in fata fiicei mele. Am avut clipe adinci de deznadejde si
tentative disperate de a-mi striga nedreptatea... Vroiam sa fac un pact cu
Dumnezeu... Atunci a venit lumina. M-am gandit ca nu trebuie sa scotocesc cu
disperare dupa iubire pentru ca ea era linga mine. Trebuia sa simt si sa invat.
Dupa trei luni de
suferinta impletita cu speranta pina in clipa cea din urma, l-am cedat
Domnului. A murit tacut,
singur, trist... la doar o ora jumatate dupa ce ii sarutasem fruntea. Inca mai astept sa vindece El ranile, sa-mi usuce toate lacrimile mele si ale fetitei
mele si sa ma faca sa inteleg de ce a trebuit sa trec prin asta.
Episodul asta
trist m-a facut sa inteleg ca femeile iubesc. Si barbatii iubesc. Iubim diferit, dar ne iubim
unii pe altii. Visam diferit, dar visam in aceeasi directie. Stim sa asteptam
fericirea chiar daca barbatii o asteapta stand calmi pe canapea, iar femeile o
asteapta in picioare frangandu-si mainile sau rozandu-si unghiile.
Mama ei de viata!
Oare norii sunt dati la spalat pentru marea bucurie a dragostei de
sfarsit de iarna si inceput de primavara?
"Nimeni
nu poate sa se implice cu adevarat in viata fara a fi adeseori trist." Erich
Fromm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu