joi, 28 aprilie 2016

Îndoiala

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine şi când te zăresc; 
Când însă mult timp nu-mi mai ieşi înainte, 
Ceva îmi lipseşte, un dor mă cuprinde; 
Şi-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

De-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Să fac chipul tău să-mi revină în gând;
Uneori totuşi simt far’să vreau, că mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu
Şi din nou întrebarea mi-o pun cu uimire: 
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?

Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum 
Lângă tine să viu, ce mă doare să-ţi spun;
Dar umblând fără ţel, neuitându-mă-n cale, 
Nu ştiu cum ajungeam drept la treptele tale; 
Şi-atuncea, intrând, mă-ntrebam cu uimire:
Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?


Îndoiala

Adam Mickiewicz

sâmbătă, 23 aprilie 2016

listen the rain

Listen to the rain as it falls ever so gently on the rooftops. The peace it always seems to bring. Like magic it dances making my mind drift to another place in time. Away from all my worries, away from all my cares. I can hear a distant sound of thunder as a storm begins to near. It’s so hard to believe at this moment the people in this world can be so cruel. So much hate inside our souls and minds. So much pain we cause one another. Life can bring on so many feelings, some good and some bad. Makes you wonder why we would even want to feel anything at all. Maybe we need to feel the pain so we don’t take pleasure for granted. Maybe we have to hate to understand love and compassion. Listening to the rain is my escape from the aches and pains that we encounter in life. I feel it is Gods way of cleaning up our messes we make. The rain is my oasis, my little place to be alone and to get away from everything and everyone. Just to drift to a place in my mind that drowns out all the evil. I often wonder why we are so quick to judge and yet it is so hard to forgive... 
How we are able to place ourselves at the top of the food chain but have so many more problems then any other beast on this existence? We have squandered the only gift that keeps us apart from the other beast and that is knowledge. This is why I listen to the rain; this is why I feel the need to escape from the world. People say that my problems wont go away if I go off and hide. Well maybe they are right. But in order to cope with all the stress and pain the world we live in has, I must take a break and listen the rain. 

need for love

How beautiful must a woman be before she no longer needs love? How many times does the average man need to see Cindy Crawford, Claudia Schiffer, and Elle Macpherson nude to block the pain of rejection? 
No matter how we try to suppress it, our need for love is inescapable. Behavioral scientists have discovered that even people who focus almost exclusively on impersonal sex are usually driven to their obsession by a need for love.

a bouchet of wild flowers...

Some called it Saturday a rest day. But when Sunday come, most of us are a little sad. Is  it because we don't want the weekend to end,or is it because we have partied too much? We can embrace the sunshine in a different light, but we have our friends that we can communicate with, share how we spent our weekend and just good old fashion chitter chatter about a little bit of nothing.
Today I saw an old man on a stret corner. He sells illusions, like always. With its thick and long beard, with his eye glittering like a reconciliation with reality, with his broken clothes… He has in his hand a bouquet of wild flowers and he told everybody that he will give the bouquet to that person who buy more illusions… I draw near to him and I gave him some money…. He smile to me and I depart without saying something. Now, I look at my daughter sleeping and I am watching a bouchet of wild flowers... 
And with such puerility we buy the trust from corners of the streets without knowing that it’s value too little. If we would be sincere with us, if we would plagiarize the reality, we would realise that we are own victims; victims of beliefs and our hopes. 
But what shall we do? We should close us in a sea shell and throw us on the shore of forgetfulness? Well, maybe there we would heard just waves which don’t lie, don’t kill, don’t love...

miercuri, 20 aprilie 2016

the silk of my nights

Somewhere, sometime, somehow in another life, when my shape knew to smile without wrinkle, I madly yearned after the chance of work more. I don’t know why… Maybe because I wasn’t happy, maybe because I had my dreams of magnification. I had my maggots after some “glory”. So I throw my afternoons on window, I broke in many pieces my plans for vacantion, I crumpled the silk of my nights with smooth dreams. I plump for hamper with unlived adventure the illusion that a love has need of tappings without hurry. And, without no hesitation, I soared on the road if victory without no rest…. 
In so many years of labour and titubation, I arranged in life dark rings, insomnia, peals of cry, books, crashes, desperate loves, betrayals, forgivnesses. Don’t do it like me….
Now… I don’t know how formula should I use to recover my years… One day, I realized that I need that moment of gorgeous, rummaged, of love. I wanted to track down all the moments from my life which haven’t love. You know, just when you enter in other’s shoes you realize what it means his/her life. 
Today was a quiet day and petty much chilly. The weather was nice, even if it’s a cold spring. 
Did a load of laundry and I stood with my daughter. Such beautiful time! I steal every second from my princess. She is my secret, she is my power, my weakness, my worries; she made me a real woman, a mother… I am due to her. Now, I give time for me like a newborn, whichever I am convinced that one day somebody will want to hold in his/her arms. And I would like not to be so strange of myself. I am the simple mortal catched in customs of spring. 

She thinks like me...


Dumnezeu...

Dumnezeu nu are telefon mobil.Totuși el este cel pe care îl caut.!
Nu are facebook,dar totuși el este cel mai bun prieten..!
Nu are internet,dar totuși ținem legătura între noi..
Nu îi spun nimic.. Dar totuși el îmi știe gândurile ...

sâmbătă, 16 aprilie 2016

Vesnicul Eminescu... Clar nimic nu s-a schimbat in Romania!

”Apostoli ai unui liberalism înşelător, aţi falsificat simţul naţiunei prin promisiuni irealizabile, considerând negreşit că a promite e nobil, dar a-şi ţine cuvântul e burghez. Patrioţi făţarnici, v-aţi prefăcut că vărsaţi lacrime pe nenorocirile poporului şi, îndată ce aţi ajuns la guvern, cea dentâi grije a voastră a fost de-a arunca sorţii pe cămaşa lui şi de a vă împărţi funcţiunile şi grasele sinecure, căci niciodată nu v-aţi gândit decât la satisfacerea poftelor voastre nesăţioase. Aţi întreit dările săteanului, l-aţi executat cu dorobanţul şi i-aţi vândut cenuşa din vatră, l-aţi bătut şi torturat prin subprefecţii şi agenţii voştri şi astăzi pozaţi în apărătorul lui(;).
Aroganţi în cuvinte, când a fost vorba de fapte aţi îngenuncheat înaintea străinului şi i-aţi oferit faţa fără să vă gândiţi că palma aplicată pe dânsa o resimţea ţara pe obrazul ei. Cu gura plină de principie mari, n-aţi neglijat niciodată micele voastre interese şi, de(;) ani, prezentaţi ţărei spectacolul scandalos ce-l vedem în istoria popoarelor numai în timpuri de decadenţă; îmbuibaţi însă nesatisfăcuţi, vă certaţi unii pe alţii, vă acuzaţi între voi de imoralitate, vă aruncaţi în faţă epitetele de cumularzi şi concesionari – toate acestea în ochii naţiunei uimită de atâtea turpitudini! Aţi comis păcatul neiertat de care istoria vă va cere compt sever: acela de a fi zdruncinat cu desăvârşire sentimentul onestităţii între cetăţeni.
Ah! răspunderea vă este teribilă, căci o naţiune coruptă este o naţiune pierdută. Lumea v-a văzut cu mirare transformându-vă de azi pe mâine în milionari, fără să poată a-şi explica secretul acestei extraordinare schimbări. Cetăţeanul onest şi-a zis atunci cu descurajare că secretul avuţiei nu e în muncă, ci aiurea: îndoiala s-a introdus în sufletul lui, dezgustat, el a repeţit cuvântul lui Catone: Virtutea e o ficţiune. Exemplul pornind de la cap, contagiunea s-a lăţit, cangrena a coprins parte din corpul social, şi astăzi ameninţă să prăvălească naţiunea în prăpastie. Vă trebuie satirici ca Juvenal şi ca Barbier spre a vă descrie, cu vii culori, opera voastră, de care singuri vă spăimântaţi. Aţi batjocorit întotdeauna libertăţile publice, cari sunt patrimoniul poporului, iar nu al vostru, căci aţi introdus tirania mediocrităţilor patente, aţi înfiinţat o sumă de satrapi în miniatură, cari au căzut ca lăcustele pe spinarea judeţelor, spre a le exploata şi jefui.
Aceia din voi cari au rămas oneşti au devenit complicii lor, căci n-au avut niciodată destul curaj patriotic spre a-i denunţa naţiunii indignate. Acum vă uitaţi fără voie în urma drumului parcurs şi, ca femeia lui Loth, rămâneţi împietriţi de groază.
Vă întrebaţi singuri fără să vă gândiţi că întrebarea ce vă faceţi este condemnaţiunea voastră: «Dreptatea este ea oare bine aşezată pe puternice temelii? În loc de a-i aşterne «puternicele temelii» de cari vorbiţi aţi voit să-i clădiţi un edificiu pe nisip, spre a o lăsa în voia vânturilor.''
Mihai Eminescu, in ziarul Timpul, 1 decembrie 1882

Eva

Când şarpele intinse Evei mărul, 
îi vorbi c-un glas ce răsună
de printre frunze ca un clopot de argint.
Dar s-a întâmplat că-i mai şopti apoi
şi ceva la ureche
încet, nespus de încet,
ceva ce nu se spune în scripturi.
Nici Dumnezeu n-a auzit ce i-a şoptit anume
cu toate că asculta şi el.
Şi Eva n-a voit să-i spuna nici lui Adam.
De-atunci femeia ascunde sub pleoape o taină
şi-şi miscă geana parca-ar zice
că ea ştie ceva,
ce noi nu ştim,
ce nimenea nu ştie,
nici Dumnezeu chiar.

                                                                                                                          EVA - Lucian Blaga

vineri, 8 aprilie 2016

Toporasi

..am dat de toporasi langa-un stejar
erau asa de-albastri, delicati -
ca niste firmituri lasate-n dar
de primavara, printre pomi-ntunecati.
M-am aplecat cu inima batând,
dar cand era să-i rup, nici eu nu stiu
de ce si cum, dar mi-a venit în gând
ca pentru ei paharu-i un sicriu.
Si m-am întors spre casa mai agale,
c-o oboseala fericita-n pasi,
iar daca mainile-mi erau la fel de goale,
în schimb aveam în suflet toporasi.
Toporasi (fragment) Magda Isanos