Îndoiala

Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc,
Stăpân sunt pe mine şi când te zăresc; 
Când însă mult timp nu-mi mai ieşi înainte, 
Ceva îmi lipseşte, un dor mă cuprinde; 
Şi-atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni sau asta-i iubire?

De-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Să fac chipul tău să-mi revină în gând;
Uneori totuşi simt far’să vreau, că mereu
Acest chip este-aproape de cugetul meu
Şi din nou întrebarea mi-o pun cu uimire: 
Suntem numai prieteni? Sau aceasta-i iubire?

Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum 
Lângă tine să viu, ce mă doare să-ţi spun;
Dar umblând fără ţel, neuitându-mă-n cale, 
Nu ştiu cum ajungeam drept la treptele tale; 
Şi-atuncea, intrând, mă-ntrebam cu uimire:

Am venit ca prieten? Sau venii din iubire?

Îndoiala

Adam Mickiewicz