Fibonacci Mystery - Numberphile

Fibonacci and the Golden Mean

Cele mai HOT coafuri pubiene de anul ăsta

Părul pubian sau "trandafirul negru", "iarba parfumată", "părul sacru" sau "muşchiul de pămînt", cum îl alintă chinezii, a dat ceva dureri de cap omenirii. O fi el vîrît acolo unde soarele nu prea-l deranjează, astupat de pudibonderiile noastre şi fel de fel de materiale fistichii, dar tot n-a scăpat curiozităţii de care sîntem în stare.

"Dunguliţa" ajunge fericita cîştigătoare a titlului "coafura pubiană a anului 2016"! "A fost o bătălie strînsă, dar dunguliţa este totuşi mai practicată", spune redactorul-şef de la revista C&C, care ne aruncă şi o prezicere. "Tufişul" revine! Mai înfoiat şi mai simpatic ca niciodată! În 2016 ne vom întoarce la natură, zice-se, şi vom aborda iar stilul anilor '60-'70.

Hair-stiliştii, dacă pot să le spun aşa, împing în faţă zeci de coafuri, de la cît mai natural pînă la lipsa totală a părului, şi tot felul de brizbizuri născocite de imaginaţia omului. Doamnelor, avem parte de o surpriză plăcută din partea domnilor. Putem spune că s-a ales praful de zilele în care ne făceam cruce cu limba şi scuipam în decolteu cînd vedeam un bărbat cu lac de unghii pe degete. N-au demonstrat ei cu pancarte în faţa saloanelor de cosmetică pentru a-şi cere dreptul la înfrumuseţare, au acţionat muteşte - cum altfel?! - dar au ajuns şi ei să dea doi bani pe înfăţişare. Ba unii chiar mai mult, după cum am văzut într-un număr Newsweek în care stă scris că bărbaţii metropolelor americane scot din portofel pînă la 100$ pentru un epilat pubian. Şi dacă e să ne luăm după ce găsim pe site-ul MenEssentials.com, 15% dintre cei care-l vizitează vor să ştie cum pot recurge la "Brazilian Wax". Le pasă şi lor aici sus cum arată acolo jos. În sfîrşit!

Aceasta e însăşi definiţia credinţei ― acceptarea unor lucruri pe care nu le putem dovedi, dar despre care ne imaginăm că sunt adevărate. Fiecare religie îl descrie pe Dumnezeu prin intermediul metaforelor, al alegoriilor şi al hiperbolelor, de la anticii egipteni până la dascălii şcolilor teologice de astăzi. Metafora este o modalitate de a ajuta mintea umană să înţeleagă neînţelesul. Problemele apar atunci când începem să credem efectiv în propriile noastre metafore.

Alegoria a devenit parte integrantă a realităţii. Şi, prin faptul că trăiesc în această realitate, milioane de oameni reuşesc să facă faţă mai bine vieţii de zi cu zi şi să fie puţin mai buni. Misterul şi miraculosul ne hrănesc sufletul..

Mare dreptate avea Goga!

„Ţară de secături, ţară minoră,

căzută ruşinos la examenul

de capacitate în faţa Europei.

Aici ne-au adus politicienii ordinari,

hoţii improvizaţi astăzi în moralişti,

miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă,

deputaţii contrabandişti.

Nu ne prăbuşim
nici de numărul duşmanului,
nici de armamentul lui,
boala o avem în suflet,
e o epidemie înfricoşătoare
de meningită morală”. 

Octavian Goga, 1916

Am descoperit rețeta succesului

Vând urgent cimpoi cu pedale, chiloți Adidas cu bretele, greblă Nike cu handsfree, ciorapi Reebook cu glugă, găleată Puma cu antenă, topor cu amortizor, sabie cu lunetă, hârleț cu GPS, blană de șarpe, aripi de porc, momițe de papagal sau genunche de şarpe, pasăre ca porcu' nu-i.și multe altele. Rog seriozitate. 

Cot la cot cu energia vindecătoare, reflexoterapia învaţă trupul să lupte cu bolile

Interviu cu reflexoterapeutul Lucian Gevelegian

Cred că fiecare dintre noi mai avem zile bune şi zile proaste, zile când ne este rău, zile când pur şi simplu ne este lene să trăim... Uneori ajungem în situaţii în care lăsăm stresul sau boala să ne ciopârţească fără milă sentimentele, resentimentele, dobânzile din suflet. Când trupul nu te mai ascultă și devii neputincios şi ai gânduri aiurea. Mulţi dintre noi ne-am confruntat cu dureri de cap, de ceafă, cu oscilaţii de tensiune arterială, dureri de stomac, crize de vezică biliară, constipaţie, diaree, colită, cistită, calculi renali, anexită. De obicei, oameni optează pentru tratament medicamentos, dar, în ultimii ani, oamenii au optat pentru altfel de metode curative. Oamenii au înţeles că reflexoterapia este un remediu natural la îndemâna oricui şi oferă un mod plăcut de vindecare. Am ales să vorbim cu specialistul în reflexoterapie Lucian Gevelegian, pentru a afla cine ar trebui să beneficieze de reflexoterapie, când și, mai ales, dacă această terapie este un moft sau o necesitate.

1. Ce este reflexoterapia şi cum ne poate ajuta? Avem nevoie de ea?

Reflexoterapia are drept scop reechilibrarea energiei vitale a organismului. Fie ca aveți o problemă de sănătate, fie că doriți doar o modalitate de a vă relaxa și de a vă îmbunătăți starea de sănătate, reflexoterapia poate fi răspunsul la problema dvs.

2. Care este zona corpului de maxim interes, ca să-i spunem aşa, în reflexoterapie?

Tălpile. Să vă explic şi de ce. Pe tălpile picioarelor sunt locuri de proiecţie ale tuturor organelor corpului omenesc, iar prin intermediul punctelor de corespondenţă se stabileşte o legătură cu acestea. Doctorul Fitsgerald a demonstrat că pe talpa dreaptă a piciorului sunt proiectate energetic, sub formă de zone sau puncte, organele situate în partea stângă a corpului, iar pe talpa stângă sunt proiectate organele situate în partea dreaptă a corpului. Restul celorlalte organe sunt proiectate la fel pe ambele tălpi.

Ca să poţi masa tălpile, omul are nevoie de un terapeut, un specialist. De ce? Răspund cu o întrebare: te poţi gâdila singur astfel încât să te apuce râsul?

3. Mulţi oameni se plâng de stres. Acum mulţi ani, acest factor nu era luat în seamă. Cum poate ajuta reflexoterapia persoanele care se luptă cu stresul zilnic?

Corpul nostru nu este o maşinărie şi are limitele lui. Reflexologia intervine atunci pentru a menţine, regla sau restabili buna funcţionare a lui prin masarea zonei reflexe corespondente. Practic, reflexoterapia ajută la reducerea stresului acumulat, relaxând diferite zone şi ajutând organismul să funcţioneze mai bine. În cazul unor afecţiuni minore, organismul este capabil să recupereze fără a fi nevoie de vreun tratament. Corpul are în sine forţele necesare pentru vindecare, forţe care pot fi stimulate prin reflexoterapie.

Terapeutul îţi arată drumul spre vindecare şi stimulează părţi din interiorul tău, din subconştientul tău, ajutându-te să conştientizezi că există forţa necesară în fiecare pentru a se vindeca. Să vă dau un exemplu: orice emoţie de genul plâns, râs, sperietură, ne influenţează direct partea fizică. Sunt persoane care pot povesti cum s-au deranjat la stomac după o emoţie puternică. Aceste emoţii pot schimba oamenii. Atunci intervine reflexoterapeutul.

4. Haideţi să dăm exemple concrete! Ce boli pot fi vindecate cu ajutorul reflexoterapiei?

 Cu ajutorul reflexoterapiei te poţi vindecă de: stres, ameţeli, migrene, insomnii, oboseală cronică, instabilitate emoţională, depresii, anxietate, atacuri de panică; afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni ale coloanei, sciatică, lombosciatică, reumatism, artroză, artrită, coxartroză, tulburări endocrine: tiroidă, paratiroide (căderi de calciu), suprarenale, deficienţe de creştere la copii, reglarea ciclului menstrual, osteoporoză, disfuncţii sexuale (impotenţa, frigiditate etc.), tulburări de metabolism, obezitate, diabet, afecţiuni digestive, afecţiuni renale, probleme de circulaţie a sângelui: hipertensiune, hipotensiune, arterioscleroză, dureri de picioare, gută, afecţiuni ale urechilor, nasului şi gâtului (ORL): rinită, sinuzita, bronşită, astm, nevralgii etc., crampe musculare, entorse, dureri de spate, ajută şi în cazuri de infertilitate la femei.

De exemplu, prin masajul anumitor zone reflexe din tălpi, corespondente organelor, are loc o irigare/stimulare mai bună, un aport crescut de sânge în zonele afectate. Pe anumite zone reflexe se pot întâlni depozite de acid uric sau cristale. Ce face specialistul? Reflexoterapeutul stimulează prin tehnici de presiune ca aceste depozite să fie distruse, forţând un aport de sânge proaspăt în acea zonă, stimulând efectiv vindecarea.

5. Este reflexoterapia un moft sau o necesitate? Poate fi practicată şi pe copii? Dar pe femeile însărcinate?

Clar este o necesitate. Reflexoterapia are rol profilactic, menţinând sănătatea celor care o întrebuinţează periodic, dar şi curativ, ducând la ameliorarea şi vindecarea multor afecţiuni, fără a fi nevoie de medicamente. De asemenea, poate fi folosită şi în scop diagnostic. Oricine poate apela la reflexoterapie dacă intenţionează să-şi ajute propriul corp să se menţină într-o stare de echilibru.

Masajul se poate face la toate vârstele, chiar şi la sugari, condiţia de baza este ca poziţia pacientului să fie relaxată. Terapie pot face şi femeile însărcinate, însă trebuie evitate zonele genitale. De fapt, pentru femeile gravide se face doar terapie de relaxare, fără a stimula sistemul nervos, care este în legătură directă cu fătul. 

6. Îţi poţi face singur reflexoterapie? Are reflexoterapia vreun beneficiu asupra tenului nostru?

Clar, nu. Ai nevoie de specialist. Este greu să acţionezi singur asupra acelor zone reflexe.

Pentru a doua întrebare vă dau un răspuns pe care cu siguranţă îl intuiţi. Reflexoterapia are o legătură directă cu tenul nostru. Dacă suntem relaxaţi, corpul reacţionează pe corpul nostru şi asta se vede pe chipul nostru. Pielea noastră conţine colagen (asta în termeni simpli) ce asigură elasticitatea pielii. După un masaj special, aspectul pielii va fi mult mai sănătos.

7. Dacă o persoană este bolnavă de cancer, poate apela la reflexoterapie? Aţi avut cazuri de oameni suferinzi de boli grave care au venit la reflexoterapie?

Părerile sunt împărţite aici. Eu, personal, refuz să aplic terapii persoanelor cu cancer. Ca să nu intrăm în detalii medicale de specialitate, vă spun într-un mod simplu că, dacă aş face o astfel de terapie unui bolnav cu cancer, nu aş face decât să stimulez difuzarea celulelor canceroase. Cum spuneam, părerile sunt împărţite în astfel de cazuri. Nu vreau să fie eu cel ce scrie istorie în astfel de cazuri. Lucrăm cu oameni, totuşi.

Cel mai grav caz pe care l-am putut rezolva în câteva şedinţe a fost o criză acută (rețineți, acută!) de calculi renal. Persoana respectivă a refuzat să meargă la Spital, la Urgenţă, motivând că nu se poate descurca singură. 

8. Reflexoterapie se ocupă mai mult de trup sau mai mult de suflet? Te poate ajuta reflexoterapia să scapi de anumite vicii?

Reflexoterapia se ocupă și de trup și de suflet. De ambele în mod egal.

În ceea ce privește viciile vă pot confirma că există tehnici pentru a scăpa de anumite dependențe. De exemplu, prin anumite tehnici de stimulare, o persoană se poate vindeca de impotenţă, poate renunţa la fumat. Mai greu este cu cei dependenţi de droguri. Pentru aceştia există un întreg pachet de terapii. Reflexoterapia este doar o completare la restul, în astfel de cazuri. Dar să luăm partea bună a lucrurilor: există multe alte vicii ce pot fi vindecate. 

9. Am văzut partea practică şi frumoasă a reflexoterapiei. Spuneţi-ne dacă există şi contraindicaţii şi efecte secundare asociate acestei terapii.

 Activarea zonelor reflexe este interzisă dacă pe suprafaţă lor se găsesc eczeme, sau dacă cuprind pungi cu puroi sau tumori. Activarea este de asemenea interzisă în cazul trombozelor, pentru a evita punerea în mişcare a cheagurilor de sânge staţionare care ar putea ajunge să obtureze vase sanguine în zone vitale pentru organism.

Trebuie să se acorde o mare atenţie activării în cazurile de litiază. Ea poate avea că efect dislocarea pietrelor, dar este posibil că acestea să fie prea mari pentru a fi eliminate pe cale naturală. De asemenea în cazurile de sarcina se va lucra cu prudenţă, evitându-se zonele reflexogene ale organelor genitale.

În timpul dar mai ales la începutul tratamentului, este posibilă apariţia unor efecte secundare care, uneori, pot fi foarte neplăcute. Acestea sunt trecătoare şi au durate variabile. În cele mai multe cazuri dispar rapid, dar este posibil şi să dureze relativ mult. De obicei ele se atenuează treptat, pe măsură ce starea de sănătate a pacientului se îmbunătăţeşte, fapt evidenţiat şi de scăderea sensibilităţii zonei reflexe tratate.

10. Cum ne dăm seama că reflexoterapia are şi efecte secundare? Există anumite semne?

 Efecte secundare pot să apară la locul activat, la organul ce corespunde acestuia, sau în oricare altă parte a corpului şi se pot manifestă prin: dureri; ameţeli, greaţă; stare de oboseală, uneori accentuată; dilatarea vizibilă a varicelor; febra, uneori apropiindu-se de valoarea limita superioară; apariţia unor vânătăi; accese de vomă; diaree, putând dura mai multe zile; schimbarea culorii urinei; transpiraţie.

Aceste efecte secundare sunt individualizate pe fiecare pacient, funcţie de afecţiuni. Nu putem fi identici ca indivzi. De aceea, reacţiile sunt diferite de la o persoană la alta, ţinându-se cont şi de gradul de toxine acumulat în corp.

11. Este complicată, dificilă, obositoare sau frumoasă practicarea acestei terapii?

Ca în orice meserie, depinde de cât de mult i te dedici. Există şi părţi neplăcute. Este dificil să lucrezi numai cu degetele. Apar bătături, apar defecte… Deci, nu este uşor. Există însă satisfacţii. Atunci când ajuţi o persoană la nevoie şi ea îţi mulţumeşte cu recunoştinţă uiţi de tot efortul, de toate durerile de spate sau de mâini. Motivaţia financiară nu este una care să te facă să îmbrăţişezi această meserie. Le-aş recomanda doritorilor să o facă din cu totul alte motive.

12. Aveţi şi recomandări pentru cititori?

Piciorul este sediul numeroaselor tensiuni. El necesită îngrijiri speciale. Sunt cinci reguli de aur:

1. Igiena zilnică. Sfatul meu este să îşi usuce bine picioarele după dş sau baie, mai ales zona dintre degete. Umiditatea favorizează dezvoltarea microbilor.

2. Încălţămintea potrivită. Trebuie să-şi respecte forma picioarelor şi confortul spatelui.

3. Calozităţile (bătăturile). Dacă nu sunt dureroase, rezuiţi-le cu o pilă de călcâie, nu cu piatra ponce, nici cu vreo răzătoare metalică. Sunt prea abrazive şi nu fac decât să stimuleze o reacţie de apărare a pielii, îngroşându-se şi întărindu-se!

4. Hidratare. Aplicaţi o cremă hidratantă în mod regulat, masând uşor (zilnic dacă picioarele sunt uscate şi o dată pe săptămână dacă aveţi picioare umede).

5. Fără durere persistentă. Corpul are o memorie mare a traumatismelor. Nu lăsaţi niciodată o durere să se instaleze inutil!

Unii trăiesc degeaba...

Mama proștilor este mereu gravidă, din păcate!

Pătura mea...

Copilărie...

Uneori aș vrea să mai fiu copil...

Un orgasm pe zi

Înșeli nevasta? Mai gândește-te!

Hăăă? Google translate mi-a respins traducerea!

Sclavul sexual există!

Românul are umor... :)))

Vând țânțari... :)))

Iubirea e...

Statistica...

Statistica este clara ca sampania cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul: doar una din zece femei poate face sex strict in beneficiul propriu. Si, luand in calcul si marja de delir a scenaristului de filme erotico-siropoase care habar n-are ce simt femeile (nici in cap, nici in vagin), ma hazardez sa fac niste calcule simple si ajung la rezultatul ca 90% din femei sint atat de fraiere, incit nu pot face sex fara sa sufere ulterior ca niste Fefelegi care mai sint si biciuite inainte de a-l vinde pe Bator...

Un film inedit regizat de Woody Allen, cenzurat de administraţia Nixon, difuzat pe YouTube

Scurtmetrajul "Men of crisis : the Harvey Wallinger story", regizat în anii '70 de Woody Allen sub forma unei satire la adresa administraţiei Nixon, care l-a cenzurat în epocă, este în sfârşit disponibil şi poate fi vizionat pe site-ul YouTube. După "Nothing lasts forever", un film considerat pierdut, cu Bill Murray şi Dan Aykroyd, internetul contină să "dezgroape" comori ascunse ale celei de-a şaptea arte. În timp ce Woody Allen se pregăteşte să lanseze un nou film, "Magic in the moonlight", un scurtmetraj inedit pe care cineastul american l-a realizat în anii '70 a apărut în spaţiul online şi este difuzat pe site-ul YouTube. Cenzurat în anii '70, scurtmetrajul "Men of crisis: the Harvey Wallinger story" nu a fost niciodată proiectat în sălile de cinema americane şi a putut fi vizionat doar la Paley Center For Media din New York şi la Los Angeles. Scurtmetrajul "Men of crisis: the Harvey Wallinger story", deşi este un produs minor în filmografia cineastului newyorkez, permite spectatorului să descopere un Woody Allen mai politic ca de obicei şi reaminteşte privitorilor că Allen a fost un explorator neobosit al formelor. În decembrie 1971, filmul "Bananas", lansat în aprilie, a devenit un succes comercial şi de critică. Woody Allen încheie în acel moment filmările pentru al patrulea film al său în calitate de regizor, o parodie după un ghid sexual devenit bestseller, intitulat "Everything You Always Wanted to Know About Sex (But Were Afraid to Ask)". În săptămânile de vacanţă care au urmat, Allen scrie în 10 zile pentru Public Broadcasting Service (PBS), în ciuda faptului că evita televiziunea, o farsă burlescă, ironică la adresa administraţiei lui Nixon. Allen a primit ca salariu modica sumă de 135 de dolari şi îşi finanţează din banii lui filmările, care au avut loc la Universitatea Columbia. El acceptase în principiu să prezintă o emisiune de televiziune, care trebuia să se numească "The Woody Allen Special" și "The Politics of Woody Allen", datorită libertăţii artistice pe care i-o garanta acest post de televiziune public non-profit. Allen joacă rolul Harvey Wallinger, cel mai apropiat consilier al preşedintelui Richard Nixon. El îl urmează ca o umbră şi supraveghează fiecare aspect din administraţia lui, de la imaginea publică şi până la viaţa privată. "Nimeni nu poate să îl vadă pe preşedinte fără să treacă pe la Wallinger (...). Dacă doamna Nixon vrea să îşi sărute soţul, trebuie să îl sărute mai întâi pe Harvey". Cunoscut pentru legăturile sale cu celebrităţile, Wallinger este descris de o călugăriţă drept "un incredibil swinger, un monstru".
Pe lângă Woody Allen, distribuţia îi include pe Louise Lasser (fosta soţie a cineastului, care a jucat în cinci dintre filmele acestuia, inclusiv în "Bananas") şi un imitator al lui Richard Nixon, care interpretează personajul Richard M. Dixon. "Men of crisis : the Harvey Wallinger story" marchează, de asemenea, a doua colaborare a lui Woody Allen cu Diane Keaton, după "Mai cântă o dată, Sam/ Play It Again, Sam" (1972). Diane Keaton, care se uită cruciş în fiecare dintre scenele sale, joacă rolul unei democrate care are o serie de fantezii cu reprezentanţii Partidului Republican - idee repetată, dar în sens invers, în "Melinda şi Melinda" (2004). Woody Allen şi-a dus apoi produsul finit la WNET, televiziunea publică newyorkeză, iar postul PBS intenţiona să programeze filmul şi să îl difuzeze pe cele peste 200 de staţii ale sale din Statele Unite, în februarie 1972, cu câteva săptămâni înainte de debutul campaniei electorale. Dar, după o perioadă de gândire, directorii de la PBS se tem să nu li se retragă drepturile de difuzare şi finanţarea federală şi ajung la concluzia că scurtmetrajul era mult prea ofensator pentru administraţia Nixon, într-un moment în care postul însuşi era obiectul unor critici din partea conservatorilor. PBS decide în cele din urmă să trimită filmul direct în depozitul arhivei sale. Potrivit site-ului IMDB, chiar Casa Albă ar fi făcut presiuni în acest sens. Potrivit biografului lui Woody Allen, Eric Lax, conflictul s-ar fi cristalizat din cauza unor scene pe care cineastul a refuzat să le taie. Printre aceste scene incriminate: călugăriţa care vorbeşte despre sex, degetul mijlociu arătat de Hubert Humphrey, adversarul nefericit al lui Nixon din 1968 şi Wallinger care dezvăluie faptul că soţia lui Nixon a încercat de mai multe ori să îl seducă în absenţa preşedintelui. Această experienţă l-a convins pe Woody Allen să nu mai colaboreze cu televiziunea. A revenit în această industrie abia în 1994 cu lungmetrajul TV "Don't Drink the Water", difuzat pe postul ABC, şi a spus de mai multe ori că "Men of crisis : the Harvey Wallinger story" este motivul pentru care a preferat să facă filme pentru marele ecran. "Men of crisis : the Harvey Wallinger story" este un "mockumentary", un documentar fictiv, în care sunt amestecate personaje inventate şi imagini de arhivă. Într-un stil care reaminteşte de buletinele de ştiri din anii '40, Woody Allen şi Diane Keaton stau de vorbă cu Hubert Humphrey, Spiro Agnew (vicepreşedintele lui Nixon) şi, desigur, preşedintele însuşi. Allen a exploatat o serie de imagini insolite cu Nixon, precum acelea în care preşedintele spune unor jurnalişti, într-o conferinţă de presă, că nu va folosi limuzina prezidenţială pentru a strivi pietoni. Apoi, satira politică se transformă în satiră de moravuri şi a vieţii intime a guvernanţilor, aşa cum a făcut-o ulterior emisiunea "Saturday night live" în scenetele sale despre administraţiile Ford şi Bush, începând din anul 1975: "Îmi plac femeile frumoase şi sexul, dar acesta trebuie să fie american", explică Wallinger. "Men of crisis : the Harvey Wallinger story" a fost conceput cu trei ani înainte de izbucnirea scandalului Watergate, în plină perioadă de tranziţie pentru Allen. El încă realiza pe atunci filme burleşti, într-un stil cuprins între umorul lui Jerry Lewis şi cel al Fraţilor Marx. Personajul său de bărbat nevrotic, timid şi obsedat sexual, începe să prindă contur puţin câte puţin pe marele ecran. Allen era încă sub influenţa stand up-ului pe care l-a practicat din 1961 până în 1968 şi a idolului său, Mort Sahl, care a devenit celebru prin criticile sale la adresa politicii americane. După "Men of crisis : the Harvey Wallinger story", Woody Allen a realizat doar două filme exclusiv burleşti: "Adormitul/ Sleeper" (1973) şi "Dragoste şi moarte/ Love and Death" (1975), înainte de a se lansa, cu "Annie Hall" (1977) într-un umor mai dramatic. În epocă, Woody Allen nu s-a lăsat doborât de acel eşec din televziune. Şi-a amintit de Nixon în anul următor, în comedia sa SF "Adormitul". În acel film, Woody Allen îşi imaginează că Nixon a fost şters din toate manualele de Istorie în urma unui scandal răsunător: "Când el ieşea din Casa Albă, agenţii din Serviciile secrete numărau argintăria".
Acelora care pretind că "Men of crisis : the Harvey Wallinger story" a fost doar o glumă de prost gust, Woody Allen le-a transmis, prin intermediul biografului său Eric Lax: "Este dificil să spui ceva, indiferent ce, despre acea administraţie, fără să cazi în domeniul prostului gust". Woody Allen a realizat peste 48 de filme într-o carieră de 58 de ani şi este cunoscut pentru personajele sale nevrotice şi comice, devenite o veritabilă marcă personală şi care sunt adeseori interpretate chiar de el. Cineastul american a câştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original în 1986 pentru filmul "Hannah si surorile ei/ Hannah and her Sisters" şi acelaşi premiu pentru filmul "Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris" din 2011. Pentru filmul "Annie Hall", din 1978, Woody Allen a fost recompensat cu două premii Oscar - la categoriile "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun scenariu original". Cel mai recent film al acestuia, "Blue Jasmine", a primit pe 16 ianuarie trei nominalizări la premiile Oscar, iar Woody Allen, autor a peste 40 de filme care i-au adus deja patru premii Oscar, a primit în luna ianuarie şi un Glob de Aur special pentru întreaga carieră.

Politica ma-sii...

În ultima vreme m-am trezit bombardată cu tot felul de știri menite a bulversa...O grămadă de indivizi gata să-i reșapeze pe toți morții politici din motiv de... comandă. Politica e o curvă, oricum a-i lua-o. Punct.

Limba diavolilor

Odată, un preot a întâlnit pe câmp un ţăran care înjura foarte urât. Preotul îi zise: „Prietene, vii din iad?“. 
Omul nu a înţeles aceste cuvinte şi a cerut preotului să-i explice. 
Preotul i-a zis: „Când aud pe cineva vorbind franţuzeşte ştiu că vine din Franţa, când aud pe cineva vorbind nemţeşte mă gândesc că vine din Germania, iar când aud pe cineva vorbind italieneşte cred că vine din Italia şi aşa mai departe. Tot astfel când cineva înjură, trag concluzia că vine din iad, pentru că vorbeşte limba diavolilor“.

Povestea cioplitorului de stele

Se spune că departe, încît şi gîndului îi era greu să ajungă pînă acolo, trăia un cioplitor de stele. Numele lui era AIN. Lui i se dăruise la naştere un har fără de seamăn: să cioplească ca nimeni altul. Şi, pentru că mîinile lui îi erau atît de măiestre s-a hotărît ca el să cioplească stele. De mii de ani, Ain cioplea şi făurea stele aşa cum sufletul îi şoptea şi, tot ce mîinile atingeau, era neasemuit.
Iar stelele nu erau făcute nici din marmură, nici din pietrele preţioase cunoscute pe pămînt. Stelele erau cioplite de Ain din Lumină. Cerul devenea pe zi ce trece tot mai frumos – asemeni unei grădini înflorite.
Fiecare stea cioplită de Ain avea un sunet. Bolta Cerului devenise o simfonie divină şi fiecare stea avea parfumul ei.
Aşa că cine se plimba pe cărările Cerului, devenea pe nesimţite mai bun, mai iubitor şi mai drept, pentru că frumuseţea – care îl înconjura din toate părţile – îi transforma inima.
Ain îşi avea atelierul pe o stea care strălucea ca o nestemată şi al cărui izvor se afla în mîna Creatorului. Fiecare zi care trecea era o bucurie pentru el, pentru că în fiecare zi mîinile lui modelau Lumina, dîndu-i forma unei stele.
Dar veni o zi în care mîinile lui nu mai ciopliră nimic şi Ain se simţi trist şi singur. Îi lipsea ceva… Degeaba încercară stelele să-l încînte. Ain îi privea pe toţi cu iubire, dar ochii îi erau tot mai trişti, iar mîinile îi erau neputincioase. Într-o noapte, a fost trezit de o melodie cum nu mai auzise. Îşi duse mîna la piept, unde simţea o arsură şi-şi dădu seama că inima îi era cea care murmura melodia aceea nemaiauzită.
O căldură nedefinită se zbătea în adîncul fiinţei sale. Neliniştit, lua dalta şi se apucă de lucru. Alese cu atenţie Lumina cea mai străvezie şi începu să cioplească o stea. Dar lucrul nu-l mulţumea. Nu reuşea să facă ce sufletul lui tînjea. Simţi că inima îl doare atît de tare, încît îşi duse mîinile acolo, încercînd să-şi aline durerea. Căuşul palmelor i se umplu de o Lumină mai scînteietoare decît roua soarelui. Ain se trezi că ţine în mînă o bucăţică din inima lui. Mîinile se grăbiră să cioplească Lumina aceea vie, tulburătoare. Dar, ciudat! În loc să cioplească o stea, aşa cum le învăţase Ain, mîinile ciopliră… o fată, cu ochii migdalaţi şi părul numai inele! O fată cum numai dorul inimii lui putea naşte.
Ain o privea tulburat şi ochii i se umplură de lacrimi cînd o simţi vie. Era făcută din sufletul lui! Şi un cer înflori în el cînd îi auzi glasul.
E bine aici la tine!
Vei rămîne cu mine?
Desigur, doar sînt o parte din tine şi dorul tău m-a chemat! Dar, pentru început trebuie să-mi dai un nume.
Un nume… O să-ţi spun AMENA!
Amena! Spuse ea, luîndu-l de mînă. De acum vom fi mereu împreună, hotărî ea.
Din clipa aceea, pentru Ain, viaţa începu să curgă ca un rîu de munte. Fiecare zi care începea devenea un dans al zînelor. Nimic nu i se părea mai frumos ca glasul fetei, ca zîmbetul ei. Mergeau peste tot împreună, el învăţînd-o potecile Cerului, unde puteau asculta muzica cerului şi puteau sta de vorbă cu sufletele lor.
Priveşte! De ce curcubeul are atîtea culori?
Sînt doar şapte, Amena. Şi fiecare culoare e de fapt o poartă către o altă lume.
Pentru cîteva clipe rămînea tăcută, adîncindu-se în privirea lui nesfîrşită. De unde să ştie ea că fiecare culoare a curcubeului era un alt univers, care la rîndul lui era o treaptă care te aducea mai aproape de Lumina Luminilor, după care oricare suflet era însetat?
Ain era fericit, iar lucrul mîinilor sale se desăvîrşea pe măsura negrăitei sale fericiri. Împreună au mers şi în Grădina Îngerilor, unde aleile erau pavate cu pietre preţioase, care mai de care mai sclipitoare. Toţi îngerii veniseră să o vadă şi să se bucure de zîmbetul ei. Chiar Îngerul Blîndeţii i-a dăruit un mugure de floare, iar Îngerul Frumuseţii i-a sărutat ochii – să-i strălucească mereu. Şi, pînă la urmă, îngerii îi ţesură o rochie din fir de stea, cum nu se mai văzuse niciodată. Amena mai învăţă să împletească prima ei coroană din flori celeste. Iar ca bucuria să-i fie deplină, îngerii o lăsară să facă două brăţări din cele mai frumoase flori: una şi-o puse pe mîna ei, iar cealaltă o prinse pe mîna cioplitorului.
Acum nu o să ne pierdem niciodată. Brăţările noastre surori au să ne ţină mereu împreună!
Ain zîmbise, îmbrăţişînd-o: cum s-ar putea pierde, cînd nu se despărţeau niciodată? Pînă noaptea tîrziu, Amena îi povesti tot ce vorbise cu îngerii, tot ce o învăţaseră şi îi arătaseră.
Îngerii ştiu atît de multe! M-au învăţat frumuseţea din orice lucru. M-au suit în vîrful pomului cu fructe de aur şi am putut vedea cele două poteci de taină: poteca binelui şi poteca răului. Acum ştiu să le deosebesc! Iar Îngerul Nevinovăţiei mi-a spus…
Ce ţi-a spus, Amena?
Dar ea adormise ostenită de atîtea întîmplări.
Privirea îi alunecă pe brăţara împletită din flori celeste. Ar putea-o pierde vreodată? O singură primejdie ar fi fost… Groapa Neagră! De fapt nimeni nu ştia ce se putea întîmpla dacă te înghiţea gura ei. Dar în mod sigur ceva înspăimîntător, căci nici unul din cei care căzuseră acolo nu se mai întorseseră.
Dar, de ceea ce se temea, se întîmplă. Într-una din zile, pe cînd hoinărea singură, prinsă de vraja norilor strălucitori, Amena nu luă seama că se îndepărtase şi că era pe un drum pe care Ain nu o dusese niciodată. Şi, tocmai cînd se lăsase prinsă de îmbrăţişarea norilor, călcă chiar în vîrtejul negru al Gropii, care o înghiţi într-o clipă. Cuprinsă de bezna ce o purta tot mai adînc, Amena încercă să ceară ajutor, strigîndu-l pe Ain, însă nimeni nu o putea auzi. Strigă pînă cînd îşi pierdu conştiinţa. Se trezi într-un loc ciudat, dar… negrăit de frumos.
Amena ajunsese pe Pămînt, în Ţara Negrăită, despre care se auzise şi în cerurile înalte, atît de frumoasă era! Frumuseţea ei nu putea fi cuprinsă în cuvinte; şi mai avea o melodie a ei, un Cîntec al Slavei, pe care cine îl auzea o dată nu îl mai putea uita nicicînd.
Amena se ridică în picioare şi nu apucă să facă doi paşi, cînd auzi doi vulturi:
Priviţi, a căzut din stele! Vino cu noi la Stînca Şoimului, la adunarea Reginei!
Lîngă stîncă se înalţa un pom semeţ, în care se aflau o mie şi una de regine, micuţe, cît să le prinzi în palmă, cu rochiţe foşnitoare şi coroniţe scînteind de nestemate şi avînd fiecare în mînă cîte un sceptru de argint. În mijlocul lor stătea Marea Regină.
Cu toţi o priveau curioşi pe Amena, care le povestise tot ce i se întîmplase de cînd mîinile lui Ain o cioplise din sufletul său şi pînă cînd căzuse în Groapa Neagră. Au hotărît să rămînă în Ţara Negrăită şi să înveţe legile Mamei Pămînt ca să poată fi acceptată în Împărăţia Lupului Alb. Căci Lupul Alb era singurul care putea deschide Poarta prin care fetiţa s-ar putea întoarce în lumea stelelor.
Acolo, în mijlocul pădurilor nesfîrşite, alături de micile zîne, Amena învăţă despre originea cerească a sufletului, învăţă să simtă respiraţia pietrei şi să-i preţuiască truda ei de a creşte. Dar, cel mai mult îi plăcea să-l asculte pe Ram, bătrînul înţelept, ce-o învăţă taina tămăduitoare a plantelor, a cuvîntului, a focului…
Priveşte, Amena, nu există plantă pe Pămînt care să nu fi primit harul tămăduirii. Cel care le cunoaşte taina poate face mult bine.
Cuvîntul poate clădi lumi şi poate nărui împărăţii. El este viaţă dacă tîşneşte din inima Adevărului. De aceea preţuieşte-l ca pe un dar sfînt, pentru că el susţine Creaţia.
Iar Amena învăţă de la Ram cum să păstreze cuvîntul în Tăcere pînă se umple cu putere şi apoi să vindece sufletul celui în suferinţă şi, vindecîndu-se sufletul, trupul pe dată se întăreşte.
Seara tîrziu, cînd începea dansul stelelor, Amena privea nesfîrşirea bolţii tulburată de dorul de cioplitor. Oare Ain o căuta? Atunci simţea mîna lui Ram mîngîind-o, Ram care veghea neobosit asupra ei…
Răbdare! Aici, pe Pămînt, fiecare trebuie să înveţe să aştepte. Cîndva drumul tău se va împleti din nou cu drumul lui Ain. Călăuză, nu uita, îţi va fi întotdeauna IUBIREA!
Amena mai avea un prieten de care rar se despărţea Berbecul cu Lîna de Aur din peştera lui Ram, care vorbea cu glas omenesc şi care avea darul de a vedea prin oglinda viitorului. De la el află că, în zilele de mîine ale timpului, într-un ţinut însorit în care trăieşte un Cerb Înstelat, îl va întîlni pe cioplitor.
Şi iată că veni clipa despărţirii. Era noaptea sfîntă, cînd poporul aştepta naşterea anului. Amena era însăşi frumuseţea, iar mintea sa înflorise asemenea unei flori celeste, udată de roua fără de asemuire a învăţăturilor primite.
E noaptea de vrajă a lumii, Amena – spuse Marea Regină. Ai dreptul la îndeplinirea unei dorinţe. Te ascultăm!
Aş vrea să ajung la Ain! Aş vrea să fim din nou împreună, acolo unde se nasc stelele. Lăsaţi-mă să plec spre Împărăţia Lupului Alb!
Credeam că vei uita, că vei rămîne cu noi! Cu toţii te-am îndrăgit! Dar ai dreptate, Amena. Cum ar putea Iubirea să uite începutul ei? …
Vino, se auzi glasul abia murmurat al Înţeleptului Ram. Şi numai ce mîna lui îi atinse umărul, că se şi treziră amîndoi în interiorul peşterii vii, în faţa unei oglinzi de cleştar.
A sosit Timpul! Drumul spre Împărăţia Lupului Alb se află în faţa ta. Oglinda este uşa prin care vei intra în labirintul peşterii. Nimeni nu te va însoţi în întunericul peşterii. Foloseşte fiecare cuvînt pe care ţi l-am spus şi, mai ales, nu te lăsa cuprinsă de frică. Dacă eşti gata intră acum în oglinda din faţa ta, găseşte Calea şi fii fericită! Totul stă în puterea şi credinţa ta!
Amena, respirînd adînc, păşi în cleştarul străveziu al oglinzii şi fu înconjurată de beznă. Nimic care să-i arate drumul… Începu să păşească pipăind pereţii cu mîinile. De sute de ori fu nevoită să se întoarcă din cotloanele înfundate. De sute de ori îşi simţi picioarele alunecîndu-i în gol. Cîteodată avea impresia că se mişcă în cerc. Se luptă cu disperarea, cu deznădejdea care-i îngrozea sufletul. Atunci îl auzea pe Ram: “Nu te lăsa pradă lor, altfel or să-ţi secătuiască puterile. Fii mereu tu însăţi!” Fata se oprea, respira adînc şi pornea mai departe.
Doamne! Cît este de întuneric!
Întunericul este o altă formă a luminii, Amena… îi răspundea din amintire vocea blîndă a lui Ram. Lacrimi fierbinţi spălară ochii Amenei. Cum să transformă bezna în lumină? Cum?
Caută Lumina în tine, Amena, nu în afara ta, dacă vrei cu adevărat să o vezi şi să nu o pierzi niciodată…
Şi atunci Amena se retrase în fiinţa ei, aşteptînd miracolul regăsirii luminii. Răbdarea îi fu pusă la grea încercare. Părea a fi pierdută definitiv în beznă. Se ghemui din ce în ce mai adînc în ea, fără gînd, ostenită. Dar iată că ceva tainic începu a se desface în interiorul sufletului ei, trudindu-se să iasă afară. Şi munca era atît de zvîrcolitoare, iar acel ceva atît de frumos, încît pe obrajii fetei începură să curgă lacrimi şi, deodată… văzu Lumina! Lumina fusese mereu cu ea, dar ochii ei nu reuşiseră să o vadă pînă acum. Între ea şi Lumină stătuse spaima, descurajarea. Abia acum îşi dădu seama Amena că propria ei fiinţă era purtătoarea de Lumină, pentru că din această Lumină fără seamăn fusese făcută. Lumina dinlăuntrul ei se revărsa în cascade vii, triumfătoare, alungînd spaima şi, odată cu ea, întunericul. Iar cel care îşi vede Lumina zidită în propria inimă nu poate fi înfrînt de nimic! Şi pereţii labirintului se luminau, iar calea se deschidea în faţa ei fără obstacole. Străbătu pe rînd şapte săli scînteind de podoabe. Şi fiecare sală o împodobea pe Amena cu o nouă minune, sporindu-i frumuseţea şi înţelepciunea.
În vremea aceasta Ain o căuta cu disperare pe Amena. Deznădejdea îi cuprinse inima. Nimic parcă nu mai avea rost în viaţa lui. Bucuria care îi umpluse casa odată se stinse, aşa cum lumina se stinge cînd apune soarele. Casa devenise pustie ca un crîng fără păsări. Ceva în fiinţa lui dispăruse fără veste şi el îşi simţea sufletul golit de putere.
Ar putea vorbi cu Universul, şuşotiră două steluţe.
Numai el l-ar putea ajuta.
Ain ridică ochii spre ele, în timp ce un licăr de speranţă se aprinse în inima lui. Şi, fără să stea pe gînduri, o luă la fugă către Palatul de Foc al Universului. Nu se opri decît în faţa lui. Acesta îl privi cu bunătate şi înţelegere.
Ştiu ce vînt năpraznic te-a purtat pînă la mine, rosti abia şoptit. Îmi pare rău, dar fetiţa a căzut în Groapa Neagră.
Dumnezeule! Am pierdut-o pentru totdeauna!…
Ain, Amena nu a murit, ci doar a ajuns pe Pămînt.
Pe Pămînt? Acolo unde se nasc sufletele ca să înveţe Legea?
Da, cioplitorule. Groapa Neagră este o Poartă prin care trebuie să treacă cei care vor să crească. Fiecare naştere este doar o treaptă pe care o urcă către Lumină.
Şi ea, Amena, a uitat totul, asemeni muritorilor?
Nu, Ain! Amena nu poate cunoaşte uitarea pe care sufletele o capătă doar în pîntecele mamei pămîntene. Atîta doar că îi va fi foarte greu, nespus de greu să găsească drumul înapoi. S-ar putea să rătăcească mii de ani…
Învaţă-mă cum să ajung pe Pămînt! Trebuie să o găsesc pe Amena, cu orice preţ!
Greu lucru îmi ceri… Ca să ajungi pe Pămînt va trebui să înveţi să te naşti şi să mori; să înveţi să alegi între realitate şi iluzie; să înveţi cum să treci printre două porţi ale naşterii şi ale morţii, pentru că altfel vei rămîne pe tărîmul umbrelor, asemeni multora. Dar, cel mai cumplit lucru, este uitarea. Va trebui să uiţi: să uiţi cine eşti, de unde vii, să uiţi de ce ai coborît pe Pămînt. Vei uita lumea noastră, chiar şi pe Amena. Pentru că te naşti mînat de dorinţă vei uita Împărăţia şi va trebui să ţi-o reaminteşti, singur, fără alt ajutor. Iar lucrul acesta este cel mai greu. Nu vezi cît trudesc oamenii, cîte vieţi irosesc pînă reuşeşc să întrezărească scînteia aprinsă în propria lor fiinţă, unica realitate? Ai putea accepta toate acestea, Ain?
Da, pot! Fără Amena viaţa mea nu-şi mai are rostul. Pe ea am cioplit-o din lumina sufletului meu. Dorul meu de ceva mai frumos decît Frumuseţea însăşi a adus-o la viaţă! Ajută-mă să mă nasc pe Pămînt!
Fie, Ain! Există o cale, dar la naşterea ta vei uita totul… Vei primi o sămînţă de trup pe care va trebui să o creşti după legile vieţii pămîntene… Va trebui să-ţi reaminteşti singur, cum să respiri, cum să mergi, cum să te înalţi… Dacă te încumeţi… plăteşti preţul…
Preţul? Care preţ? Orice, cere-mi orice!!
Ain, trebuie să-mi dai harul tău de a ciopli ca nimeni altul!
Darul dintîi? Darul destinului? Privirea lui Ain se adînci în abis cînd hotărî: dacă acesta este preţul, mă învoiesc!

Universul întinse mîna dreaptă spre el şi o spirală argintie de lumină îl cuprinse pe Ain, rotindu-se în jurul lui, luînd cu ea darul de preţ al flăcăului. Ain simţi că se scufundă în bezna tuturor beznelor, după care uită totul.
Trecură ani şi ani, iar pruncul creştea, se făcea tot mai frumos, mai puternic şi mai înţelept. Glasul îi era mîngîietor ca o rază de soare, braţele lui făceau dreptate fără să rănească, iar ochii cînd te priveau, se transformau în două izvoare de iubire nesfîrşită.
Cîteodată însă, seara tîrziu, flăcăul devenea tăcut, tăcut ca stîncile, tăcut şi trist. Simţea un dor sfîşietor, ca o arsură, o sete de ceva care nu-l putea numi. O neîmplinire îi lăcrima ochii, dar desluşit nu putea spune ce-i lipseşte. Îşi mîngîia atunci brăţara împletită din flori nemuritoare cu care se născuse. Ar fi trebuit să fie fericit, dar nu era.
Ţinutul în care se născuse Ain era ţinutul Cerbului Înstelat, ţinut în care putea vedea dansînd spiriduşi şi zîne cînd zorii se naşteau. Se spunea că Cerbul păzea o Împărăţie de taină în care nu putea intra oricine, căci acolo, povesteau bătrînii, s-ar afla Poarta care duce la Nemurire. Pe cerb însă nu l-a văzut nimeni. Cîndva, în vremuri aproape uitate, cînd sufletele oamenilor erau ca bobul de rouă, Cerbul se arăta nemuritorilor. Cei care l-au văzut, povestiră că frumuseţea lui întrecea orice închipuire! O singură privire a Cerbului te putea face să înţelegi sensul vieţii, putea opri roata Timpului şi putea să-ţi dezvăluie taina Adevărului.
Într-o zi, o întîmplare ciudată îl purtă pe băiat pe nişte locuri pe care nu le mai călcase niciodată. Într-o noapte, pe cînd făcea de strajă, un urs reuşi să fure o mioară. Flăcăul se luase după urs şi alergă după el pînă răsări soarele. Ursul lăsă mioara nevătămată şi-l privea pe băiat rugător, parcă cerîndu-i ajutor. Atunci văzu că totul în jur era scăldat în aburi de lumină albastră, iar iarba, florile şi copacii aveau culori ciudate, fumurii. Îl urmă pe urs pînă la o peşteră, unde zăcea pe un pat de ierburi uscate, un bărbat cu barba căruntă, care gemea încetişor. Băiatul începu să-l maseze aşa cum îl învăţaseră bătrînii, alungînd boala din corpul bărbatului. Apoi scoase de la brîu un săculeţ cu ierburi de leac, din care făcuse o fiertură aromată din care îi dădu să bea. Se scurseră cîteva ore bune pînă cînd bărbatul deschise ochii: trecuse primejdia focului.
Îţi mulţumesc, flăcăule! Dar de unde eşti? Pe la mine rar urcă cineva!
Sînt de jos, din Vale. Dacă nu mă aducea ursul, nici eu n-aş fi ajuns prin aceste locuri.
Puţini oameni se încumetă să urce la Stînca Dorului! Eu sînt cioplitor de icoane.
Un cioplitor de icoane?!
Da, nu ai văzut niciodată cum se ciopleşte lemnul?
Nu… şi o amintire i se zbătea în suflet, ca o părere şi îl durea că nu o poate aduce la lumină.
Moşu luă o bărdiţă şi o bucată de lemn. Mîinile lui păreau ca vrăjite; mîngîiau cu dalta lemnul şi, încetul cu încetul, lucrul se desăvîrşi.
Hai, încearcă!
Flăcăul îşi simţea palmele transpirînd de emoţie! Dar, ce ciudat! În clipa în care începu să lucreze, i se păru că îşi aduce aminte… Doamne! De ce nu poate da voalul la o parte, să-şi poată atinge taina ce-i plînge în suflet. Mîinile i-o luară înainte. Ciopleau cu dibăcie, cu măiestrie, de parcă dintotdeauna numai asta făcuseră.
Bătrînul îl privea uluit. Chipul dăltuit de băiat părea coborît din ceruri, părea făcută din Lumină.
Icoana ta întrece orice frumuseţe, toate icoanele din Palatul Cerbului!
Al Cerbului Înstelat? L-ai văzut pe Cerb?
Eu îi cioplesc icoanele cu care îşi împodobeşte Palatul.
Deci Cerbul există… şi ochii i se umeziră.
Cum să nu existe? Doar el este sufletul neamului Omenesc! De vrei să-l vezi îţi voi arăta unde obişnuieşte să vină. Dăruieşte-i icoana pe care ai cioplit-o şi el îţi va îndeplini o dorinţă.
„O să poată să vadă Cerbul. O să-i poată vorbi! Îl va putea ruga orice!”
„Cere-i Paloşul Străbunilor!” auzi Glasul Inimii. „Paloşul Vrăjit… Acela care îl are, nu va putea fi învins.”
Flăcăul luă în mîini icoana şi se lăsă purtat de bătrîn spre locul unde va urma să vină Cerbul. Deodată, aerul îşi schimbă culoarea. Ceva viu şi luminos îl umplea, hrănindu-l, în timp ce o pace infinită cuprinse totul, ca o îmbrăţişare. Nu după multă vreme apăru şi Cerbul. Era aidoma cum îl visau bătrînii păstori: mîndru, cu coarne înstelate. Cînd Cerbul îl cerceta cu ochii, simţi că o putere fără margini îl cuprinse şi-i toarnă tărie în trup. Fără să rostească vreun cuvînt, flăcăul aşeză la picioarele Cerbului icoana.
Îţi mulţumesc, fiu al păstorului, pentru darul mîinilor tale…
Mă cunoşti?
Te ştiu de cînd ciopleai Lumina şi mai de demult chiar. Îţi ştiu ziua de mîine şi cele care vor urma. Ai dreptul la îndeplinirea unei dorinţe, orice vrei… Cere-mi un singur lucru şi acela va fi al tău…
Ai vrea să-mi dai Paloşul Străbunilor?
Bine ai ales, al tău să fie şi nu uita: harul de preţ al Paloşului, nu în tăiş stă ci în Iubire… şi Cerbul dispăru într-o clipă.
Dacă la picioarele lui nu ar fi strălucit Paloşul dorit ar fi putut spune că totul nu a fost decît un vis frumos.
Viaţa bărbatului îşi urma cursul ştiut, dar cu singura deosebire că acum cel mai mult îi plăcea să cioplească icoane. Îl mai încerca şi acum dorul ascuns în inimă, setea aceea de ceva nedesluşit, doar că de la o vreme, i se părea că alinarea îi este pe aproape. Tot inima care-l durea de dor îi şoptea în taină că ziua aceea nu-i departe.
De la o vreme îi plăcea băiatului să-şi poarte oile la Stînca Salamandrelor, unde obişnuiau să vină să se răsfeţe salamandrele stropite cu smaralde şi topaz. Flăcăului îi plăcea să le asculte poveştile adevărate din lumea lor cu zîne şi spiriduşi. Şi astfel află că, undeva, dincolo de Valea Cerbului Înstelat, s-ar afla Împărăţia lupului alb, împărăţie a Păcii şi a Iubirii, în care cel care e vrednic să intre cunoaşte desăvîrşirea. Şi tot acolo povestise o salamandră aurie, ar fi venit din stele o fată frumoasă ca un cîntec, pe care Lupul o învaţă Legea, legea care te face liber şi nemuritor.
Cînd auzise despre fată inima îi tresărise tulburată şi, de atunci, dorinţa de-a vedea măcar o clipă fata, îi răpi liniştea nopţilor.
Stînca pe care se afla Amena domina piscurile din jur. Cîtă deosebire între Ţara Marii Regine şi aceste locuri! Doar munţi, munţi nesupuşi decît depărtărilor. Simţeai, respirînd aerul lor, cum devii o parte a măreţiei lor, că acolo îţi sînt rădăcinile şi că poţi sorbi liber din izvorul vieţii.
Amena privea cu nesaţ umplîndu-şi sufletul cu ceva pe care nu-l putea defini, dar care era mai presus de frumuseţe şi forţă. În faţa ei stătea, privind-o cu blîndeţe, un lup cu blana albă, strălucitoare:
Bine-ai venit la noi, Amena! Vulturii, soli ai Marii Regine, mi-au povestit despre tine şi dorul tău. Ascultă cu atenţie, Amena! Ţara aceasta s-a născut din împreunarea Luminii cu Pămîntul. Oamenii sînt păstrătorii tainelor lumii, ursitorii seminţiilor care alcătuiesc omenirea; ei se nasc Călăuze şi ştiu să poarte sufletele însetate către Fîntîna cu Apă Vie; ei ştiu să umble pe Poteca Fulgerului, aşa cum mergi pe oricare potecă de munte. Din trupul acestei ţări s-a născut izvorul alb şi luminos al Iubirii, cu care este alăptat întreg neamul omenesc… Şi este Leagănul Pămîntului pentru că este de-a pururi născătoare de pace… de frumuseţe… de bucurie. Ca să fii acceptată va trebui să te joci cu tainele acestui Pămînt şi să-l convingi pe Cerb să-ţi dea Cheile Curcubeului… Iar cînd va veni timpul, eu însumi îţi voi deschide drumul către stele.
Cheile Curcubeului ai spus? Cheile celor şapte Împărăţii?
Da, Amena. Ştiai despre ele?
De la Ain, de la cel care m-a cioplit din cîntecul inimii lui…
Ai să-l găseşti pe cioplitorul de stele aşa cum izvorul nu poate fi despărţit de apa pe care-o dăruie lumii, tot aşa nu pot fi despărţiţi cei care se iubesc… Dar, pentru început ai să stai la Moara Timpului, acolo unde se macină clipele ca nişte boabe de grîu.
Şi fata ucenici la Bătrînul Morar, învăţînd cum să folosească sămînţa timpului, ca aceasta să dea rod bogat, să adune orele într-o singură respiraţie şi să ţese din ele veşmintele eternităţii; să încremenească clipa şi să spună zvîcnirea timpului fără să schimbe armonia lumii.
Legea acelui loc îi dă dreptul celui sîrguincios la îndeplinirea unei dorinţe şi, cînd sosi clipa să plece de la moară, Lupul o învăţă pe Amena să ceară Scutul Fermecat, care te apără de duhuri, de amăgiri, de bezne necunoscute… Morarul se bucură de alegerea fetei, dar pentru aceasta trebuia să-l ia singură. Scutul era păzit de cei doi colţi de piatră care sprijină cerul din faţa Morii şi care nu se opresc niciodată. O singură secundă îi era îngăduit ca să se strecoare şi să-şi ia darul făgăduit. Mîna Amenei decupă aerul fulgerînd spre nemişcare. Cei doi colţi de piatră se opriră şi fata ridică fără teamă Scutul Fermecat.
Un sunet cristalin se înşurubă în aer şi fata se trezi în faţa Sfatului Bătrînilor. De la cei 12 bătrîni află despre libertatea sufletului:
Nu uita! E liber doar cel care face binele. Binele se află sădit în fiece fiinţă. Trebuie numai să-l laşi să dea roade şi să-l împarţi cu ceilalţi, aşa cum izvorul împarte tuturor apă curată.
…Iar de la Baba Mare, desfăcătoarea de farmece, învăţă Descîntecul de Lumină, cu care se dezleagă orice vrajă.
În lumea în care te afli, Amena, umbra însoţeşte lumina, noaptea se plimbă în urma zilei, noroiul trăieşte ca să hrănească floarea. Lumea e o continuă devenire, de aceea trebuie să înveţi să eliberezi ce este curat din capcana care întinează, să redai zborul păsării înlănţuite. Descîntecul schimbă faţa lucrurilor, folosind forţa vicleană a Răului o întoarce către Bine, prefăcînd într-o clipă orice legătură întunecată în libertate.
Dar o întîmplare schimbă ordinea zilelor.
În noaptea naşterii Noului An o groaznică nenorocire se abătu asupra Împărăţiei: paznicii hotarelor au adormit iar Întunecatul năvăli, sperînd să pună stăpînire pe Ţară. Lupul Alb se străduia din răsputeri să-i ţină piept:
Amena, am fost prinşi nepregătiţi… şi nu ştiu care va fi soarta bătăliei. Vreau să-ţi deschid Poarta, aşa cum ţi-am promis… Să nu uiţi niciodată ce-ai învăţat la noi! Pămîntul este oglinda Cerului. Legea e aceeaşi oriunde te-ai afla… Să ne grăbim! Căci, după ce vei trece voi închide Poarta pentru totdeauna, pentru ca hoţii de soare să nu poată urca în cer. Sufletele pămîntenilor nu vor mai găsi niciodată drumul care duce la Inima Universului.
Amena tresări. Clipa pe care o visase ani de-a rîndul, clipa întoarcerii la Ain, sosise… Dar preţul i se părea prea mare… Nu putea părăsi Ţara care o crescuse cu răbdare şi iubire acum cînd Întunericul era gata să o supună şi să o înrobească:
Opreşte-te! Rămîn şi lupt alături de tine, pînă vom birui! De la voi am învăţat să schimb cumpăna sorţii!
S-ar putea să nu biruim şi atunci vei rămîne pentru totdeauna pe Pămînt.
Spune-mi ce trebuie să fac pentru a învinge?
Mai este o scăpare. La Stînca Salamandrelor îşi aduce oile un păstor care a primit în dar Paloşul Străbunilor. Cel care are Paloşul, greu va fi învins în lupta dreaptă. Aleargă şi roagă-l pe păstor să ne ajute.
Ca vîntul ce mînă furtuna din urmă alergă fata să aducă ajutor Ţării care o ocrotise şi îi dăruise tainele ei… În faţa ei, Stînca Salamandrelor îşi usca muşchiul verde în căldura soarelui. Pe pajiştea din jurul stîncii, păşteau mioare albe, păzite de un cîine. Un fir de melodie catifelată o atrase spre intrarea unei grote. Acolo, lîngă un foc, fata zări un flăcău care cînta din fluier. Privirea lui părea adîncită, departe de parcă ar fi vrut să desluşească o taină. Amena se opri ca fulgerată. Inima începu să-i bată nebuneşte, de parcă ar fi vrut să iasă din piept şi să alerge în braţele celui care o privea încremenit.
Ain! Ain cioplitorul de stele!! Striga sufletul ei.
Ani de-a rîndul privise stelele, căutînd-o pe aceea care o cioplise Ain, din inima lui, chemînd-o la viaţă. Noapte de noapte adormise, sperînd că, într-o zi, Ain o va strînge la pieptul lui ca odinioară, regăsind-o. Şi iată că minunea întîlnirii lor se întîmpla acum pe acest Pămînt al florilor şi al izvoarelor curate. Simţea cum totul se învîrte în jurul ei, în timp ce o fericire îi umplea sufletul. Ca să ajungă pînă la Ain învăţase să fie liberă şi să iubească Adevărul mai presus de orice.
Dar ce face Ain în grota aceasta? De ce o priveşte de parcă ar vede-o pentru prima dată?
Cine eşti tu, fată frumoasă ca zorile şi ce urgie te urmăreşte şi-ţi înspăimîntă privirea?
Ochii Amenei se umplură de lacrimi. Era cu putinţă ca Ain să nu o recunoască? Îşi aminti de Lupul Alb care se lupta cu Întunericul, sus pe creste. Nu era timp de întrebări. În cîteva cuvinte îi spuse păstorului despre pericolul care ameninţa Împărăţia Lupului Alb, rugîndu-l să-i vină în ajutor.
Fără să stea pe gînduri, flăcăul luă Paloşul Străbunilor şi alergă urmat de Amena către locul înfruntării. Acolo lupta era aprigă. Lupul Alb abia se mai zărea de năluci care se năşteau pretutindeni. Paloşul voinicului se prăvăli ca un trăznet peste cetele duşmane, risipindu-le în cele patru zări. Alături de el Amena ridică Scutul Fermecat, apărîndu-l pe Ain de atacuri mişeleşti. Ea mai învăţase de la Bătrînul Ram taina sacră a Pămîntului, a transformării răului în bine: Priveşte Amena şi ia aminte la bunătatea fără margini a Pămîntului… Din tot ce e putred, face un lucru folositor… În adîncul lui binecuvîntat, răul este transformat în sevă hrănitoare, vreascul în fruct aromat, frunzele căzute în forţa care susţine pădurea. Priveşte şi învaţă! Şi, ori de cîte ori vrăjmaşul se năpustea asupra ei, îl preschimba în porumbel alb şi-l trimitea în lume să poarte pacea.
Aşa cum luptau alături, Lupul, Amena şi Ain păreau a fi o singură rădăcină a unui neam. Una cîte una nălucile se topeau în văzduh, aşa cum ceaţa se topeşte în miezul fierbinte al zilei. Dacă văzu că îi scad puterile şi nu-i poate dovedi în luptă dreaptă, Întunecatul, crezînd că forţa le vine de la Soare, se gîndi să-i acopere faţa luminoasă. O beznă rea învălui Pămîntul şi cumpăna bătăliei se aplecă spre întuneric. Trei nopţi grele ca un păcat, trei nopţi cumplite încercară să zdruncine credinţa Pămîntului în forţa Luminii. Trei nopţi neşfîrşite ca foamea, Lupul Alb, Amena şi Ain luptară fără să vadă, încercînd să-i biruie vrăjmăşia.
Dar în vîltoarea luptei, flăcăul izbi cu Paloşul Scutul pe care fata îl ţinea în mîna ridicată. Din izbitură tîşni flacăra unui fulger şi, la lumina ei, voinicul zări brăţara de la mîna Amenei. Brăţara sora geamănă a lui!
Şi atunci se întîmplă minunea deplină a regăsirii celor doi. Flăcăul îşi aminti! Cine este şi de ce îşi dorise să se nască pe Pămînt! Îşi aminti clipa în care o cioplise pe fată, de ziua în care o pierduse. Îşi aminti că este fiul Cerului şi că poartă în sine Lumina! Ain îşi regăsi natura sa divină şi bezna începu să se retragă.
O singură secundă le-a fost de ajuns ca să se regăsească. Se priveau
Amena de atîta timp te caut!
Şi eu Ain, te aştept de atîta vreme!
Ai trecut şi ultima probă, Amena! Se auzi glasul Lupului Alb. Cel care mai presus de sine pune binele tuturor, acela este vrednic să deschidă Poarta care duce către adevărata Împărăţie!
Aşadar, lupta a fost doar o probă?!
O probă şi încă o învăţătură. Prinţii Nopţii sînt slujitorii Luminii. Ei apar atunci cînd fiinţa este pregătită să vadă. Căci întotdeauna acolo unde apare o umbră, există în mod sigur şi o mare lumină. Leacul se află în inima Răului şi fiecare bătălie te face mai puternic!
Din curmătura munţilor apăru… Cerbul Înstelat.
Sînt sufletul neamului omenesc! Împreună cu Lupul Alb călăuzim omenirea către desăvîrşire. O singură taină ţi-a mai rămas ascunsă: taina trecerii prin Poarta dincolo de care se află Eternitatea…
Cerbul bătu cu copita în pămînt… Din rădăcina muntelui pe care se aflau se ridică spre Cer o coloană de lumină.
Axa Lumilor!!
Da, cioplitorule de stele. Este puntea pe care trec sufletele trezite, spuse Lupul Alb. Iar acestea sînt cele şapte chei ale curcubeului, cu care veţi putea deschide peceţile porţii… Trebuie să ştii, Amena, că Poarta are şapte peceţi, care se deschid cu cele şapte chei pe care le ţii în mînă. Iar fiecare pecete reprezintă un gînd al Universului, o virtute, fără de care nimeni nu poate atinge Împărăţia Cerească. Prima este Ordinea, care menţine frumuseţea lumilor… A doua Voinţa, fără de care nu există realizare… A treia este Înţelepciunea, fundamentul pe care se înalţă Universul… A patra este virtutea Înţelegerii, a cincea este Răbdarea, a şasea este Adevărul, unicul scop al devenirii, iar cea de-a şaptea pecete este Miluirea, coroana celor puternici… Cînd vei deschide ultima pecete, Păzitorul Pragului vă va cere cuvîntul de trecere.
Şi care este acest cuvînt?
Fata mea, ca şi lumina, acest cuvînt este în tine!
Îl ştiu. Cuvîntul de trecere este Iubirea!
Şi numai ce rosti fata cuvîntul că totul în jur îşi schimbă înfăţişarea.
Aceasta este forţa iubirii! rosti Cerbul. Cine i-ar putea rezista? Este cea care vindecă, rodeşte, înalţă! Este ţelul şi Călăuza deopotrivă!
Mergeţi cu bine! le mai strigă Lupul, în timp ce tinerii deschideau peceţile porţii.
Dar, povestea Amenei şi a lui Ain nu se încheie aici. Cînd au ajuns în cerul împodobit cu rîuri de luceferi, cei de acolo s-au bucurat atît de tare, încît le-au sărbătorit întoarcerea o mie de zile şi o mie de nopţi. Lacrimile îngerilor s-au transformat în Rouă de lumină care a căzut pe pămînt transformîndu-se în nestemate.
SFÎRŞIT
pentru un nou început

Locutiuni, termeni si expresii

a abjura	a renega public o doctrina religioasa, o doctrina, o parere
a avea stupit la furca	a fi vorbaret
a conjectura	a judeca dupa aparente
a desista	a renunta la o actiune sau un drept, care urma sa fie valorificat pe cale de actiune
a face pastrama	a omori
a face zapt	a confisca
a fi de sugubina	a se afla despre o fapta rusinoasa
a fi de-o papura	a fi leat
a fi leat	a apartine aceleiasi generatii
a gera	a administra pe socoteala si in locul altuia
a gira	a garanta
a gusta credinta	a se sacrifica
a lovi la mir	a omori
a prinde picior	a se fixa
a sarja	a ataca puternic
a se erija in	a-si atribui un rol ce confera autoritate (pe nedrept)
a solomoni	a vraji, a fermeca
a sta lipca	a se tine scai
a trage la fit	a chiuli
a-(si) lua seama	a (se) razgandi
acribie	exactitate, corectitudine, seriozitate, constiinciozitate (in cercetarea stiintifica)
acrimonie	atitudine sarcastica
agrest	campenesc, rustic
anafora	raport scris adresat domntorului de catre un dregator
anahoret	pustnic
angular	unghiular
anodin	fara importanta, valoare sau urmari
anorexie	lipsa poftei de mancare
aprioric	bazat numai pe ratiune, independent de experienta
apropria	a-si insusi un lucru (strain); a face ceva potrivit scopului
areopag	consiliu si tribunal suprem in Atena antica; fig: adunare de savanti, artisti de mare valoare
arghirofilie	lacomie de bani
argutie	argumentare sofistica bazata pe fapte nesemnificative sau nesigura; subtilitate exagerata in argumentatie
arhitrava	element de constructie (arhitectura clasica)
balansier	bara lunga si subtire utilizata de dansatorii pe sarma pentru mentinerea echilibrului; reglaj oscilatoriu
bombasic	umflat, emfatic, pretentios (despre stil)
butada	vorba de spirit, ironie
colportor	cel ce raspandeste zvonuri si stiri false
conjectura	parere bazata pe ipoteze sau presupuneri; subpozitii
contiguu	adiacent, anexat, alipit
cupid	avid de castig, lacom, hraparet
decrepitudine	imbatranire inaintata, ramolisment
delator	denuntator
desuet	iesit din uz, perimat
eboulitie	fierbere
ecarisa	a taia busteni pentru a-i transforma in scanduri groase, prismatice; a jupui pielea de pe animalele moarte
elucubratie	combinatie haotica de elemente absurde, aberatie; divagatie
encomiastic	avand caracter elogios, laudativ
eneada	reunire de noua lucruri asemanatoare sau de noua persoane
energeticism	curent filozofic idealist, initiat la sfarsitul secolului al XIX-lea, care a incercat sa inlature notiunea de materie, inlocuind-o cu aceea de energie, considerata ca substanta unica a lumii, rupand astfel miscarea de materie
engolpion	iconita lucrata dintr-un metal pretios sau din smalt, pe care o poarta arhiereii atarnata la gat
eolitic	apartinand epocii pietrei cioplite
epicureism	doctrina morala a lui Epicur si a discipolilor sai, bazata pe  teoria etica a fericirii rationale a individului
epifenomen	fenomen secundar care insoteste un alt fenomen principal fara sa-l influenteze
episcop	aparat pentru proiectat figuri
exala	declansa mirosuri
festin	banchet bogat, somptuos
fetis	amuleta, talisman
firmament	bolta cereasca
galanton	generos
garderob	dulap in care se pastreaza hainele
grandilocventa	intrebuintare afectata de fraze bombastice
gros la ceafa	badaran, necioplit
grosso modo	judecand in ansamblu
heraldica	disciplina care se ocupa cu studiul emblemelor
herofanie	ritual de initiere a neofitilor
histrion	bufon
homocron	simultan, concomitent, sincronic
homunculus	omulet artificial pe care alchimistii pretindeau ca au reusit sa-l fabrice
htonian	divinitate subpamanteana
hybris	mandrie nemasurata; supraapreciere a fortelor si libertatii in confruntarea cu destinul
idiom	dialect, grai
idiotism	expresie sau constructie care nu poate fi tradusa
impieta	a interveni in treburile altuia, nesocotindu-i drepturile; a leza
impiu	lipsit de evlavie
importuna	a plictisi sau stingheri cu prezenta, cu staruinta sa
importunitate	staruinta, prezenta, atitudine care plictiseste sau stinghereste
imprecatie	blestem, ocara
lapte de cuc	imposibil
lasciv	obscen
lexem	cuvant sau parte de cuvant care serveste ca suport minimal semnficatiei
lignifica	a se transforma in lemn
lucrativ	profitabil, rentabil, util
ludic	referitor la joc
lumpenproletariat	categorie de oameni declansati, proveniti din diferite paturi sociale, ca urmare a somajului si pauperizarii
lunaut	explorator al lunii
misiva	scrisoare, bilet
misologie	ura fata de ratiune
misoneism	sentment de neincredere sau aversiune fata de schimbare
misopedie	repulsie patologica fata de copii
misticism	credinta in existenta unor forte supranaturale si a capacitatii omului de a comunica direct  cu acestea
misticitate	misticism
mizantropie	lipsa de incredere, dispret, ura fata de oameni
mizericordie	mila, indurarea, milostivire
monotelism	doctrina religioasa care sustine dubla natura (divina si umana) a lui Iisus, dar unica vointa – cea divina
monoxila	barca primitiva facuta dintr-un trunchi de arbore scobit
morga	atitudine afectata si dispretuitoare; aroganta, trufie
neofit	neinitiat
oblitera	a (se) sterge treptat (inscriptii, manuscrise); a face sa devina necitet
ocazionalism	doctrina teologica ce considera ca singura cauza reala a modificarilor corporale si sufletesti este vointa divinitatii
oceanida	nimfa a marii  (la greci)
oculatie	altoire
ocurent	care se intampla, care survine
obtuzitate	prostie
peremptiune	incetare a unui proces prin depasirea termenului legal de introducere a actiunii; perimare
peremptoriu	care nu poate fi combatut cu nimic(atat este de evident)
pestrit la mate	zgarcit
platitudine	deficienta a stilului: formularea de adevaruri banale
plezanterie	lucru amuzant, vorba, discutie usoara
probatiune	dovedire, dovada
probitate	cinste, integritate, onestitate
prolix	lipsit de concizie; confuz
pronunciament	actiune ilegala prin care o grupare politica militara ia puterea
sacrosanct	sacru, sfant
sagace	perspicace, ager
sapirograf	aparat de multiplicat texte sau desene
saturnism	intoxicatie cronica cu plumb (boala profesionala)
savantlac	eruditie, pedanterie, pretiozitate
saxatil	care creste sau traieste in locuri pietroase
sibarit	persoana care traieste in lux, lene si desfrau
sibilic (sibilinic)	profetic, enigmatic, vag, neclar
sidera	stupefia
silf	duh aerian usor, foarte agil, care, impreuna cu silfida, intruchipa elementul aerului(mitologia popoarelor germanice)
silogism	rationament deductiv ce contine trei judecati legate intre ele astfel incat cea de-a treia, reprezentand o concluzie, se deduce din cea dintai prin intermediul  celei de-a doua
silon	fibra textila poliamidica
siloxid	varietate de sticla de cuart
sofism	rationament sau silogism corect din punct de vedere formal, dar gresit din punct de vedere al continutului (fiind bazat pe un echivoc, sau aspect neesential)
specios	amagitor
statua	a hotari, a decide in mod oficial (prin lege etc.)
statu-quo	situatie existenta
stipendia	sponsoriza, sustine material
stricto sensu	in sens limitat
sui-generis	in mod original, in felul sau
taciturn	tacut, inchis in sine, posac
ubicuitate	insusire (capacitate) de a fi prezent pretutindeni(simultan)
vatui	ied; pui de iepure
versatil	nehotarat, nestatornic, instabil
vorace	lacom, gurmand