Visul unei aventuri...

De cite ori ii spuneam mamei mele ca ma sperie vreun vis sau imi parea rau ca nu mi-l amintesc in intregime, imi spunea doar: "Vise de noapte, Adina. Duca-se la Dumnezeu!"... Dar ce te faci cu cele pline de pasiune? de erotism? Pe alea unde sa le trimit? 

Am visat ca mergeam pe una din strazile Constantei, seara. L-am zarit pe el. Nu stiu cine era, insa, cum in vise orice e posibil, aveam senzatia ca e iubitul meu. Statea undeva pe o banca de parca ma astepta... Am trecut nepasatoare mai departe. El a ramas pe loc si se uita luuung dupa mine. Privirea lui a alunecat pe pantalonii mei lungi si bluza prea mulata, dintr-o data. Se uita si nu schita nici macar un gest. Am facut dreapta pe o straduta, m-am uitat in vitrina unui magazin si l-am vazut intorcandu-se incet fara graba spre mine. Mergeam mai incet sa fiu sigura ca ma urmeaza. Trec printr-un gang, unde las sa-mi cada de pe umeri o esarfa. Si merg mai departe. Incet, fara graba, venea dupa mine. S-a aplecat si a luat esarfa. Am avut chiar senzatia ca l-am vazut cum a dus-o la nas. Se uita dupa mine. Nu m-am indepartat prea mult. Merg pe langa zid si, in noapte, abia il mai zaream. Parea o umbra ce se misca incet, misterios, protejat de intuneric. La un moment dat a inceput sa grabeasca pasul. Am simtit mina lui pe umarul meu si apoi cum a transformat esarfa mea intr-un soi la lasou pentru a ma trage spre el. 

M-a sarutat... Eram amindoi in intuneric, nu puteam sa il vad, si nici el pe mine. Ne foloseam de simturi... Ma innebunea cum isi baga nasul la gatul meu sa simta parfumul... Si totusi... as fi vrut sa fug... dar nu aveam putere... Ma saruta din ce in ce mai patimas. M-am abandonat in bratele lui. Ma mangaia incet pe brat... Fiecare atingere a lui ma facea sa tremur... Mi-a luat miinile in ale lui... M-a lipit de zidul unei cladiri si ma saruta incet pe gat coborind usor... La un moment dat am simtit cum imi atingea spatele cu virfurile degetelor... Cind si-a lipit pieptul de trupul meu, era cald...Vantul adia usor.. Era o noapte frumoasa cred. N-am vazut daca erau stele sau luna pe cer, dar mai avea importanta? Nu inteleg, de ce stateam? Eram in plina strada. Simturile imi intrasera in alerta cind mi-a bagat mina usor pe sub bluza... A inceput sa ploua... Imi aduna picatura cu picatura de ploaie ce se prelingea pe gat... Nu pot sa continui... 

Am fost o iubita a unei nopti, cu pleoapele umede cu buzele calde cu chipul mingaiat de privirile iubitului meu. A fost un vis frumos... Dar sunt sigura ca n-as face asa in lumea reala. Asta inseamna ca in subconstient mi-as dori sa fiu iubita noaptea, pe o strada laturalnica? Unde esti tu Freud, tata?

Fiecare copil...

"Fiecare copil intelege faptul ca modul in care priveste el lumea este diferit de acela al parintilor sai. Acest lucru este sigur, cel putin din punctul lui de vedere. El are cu totul alte valori. Poate ca el strange scoici de pe plaja, iar parintii ii spun: "Arunca-le! De ce iti pierzi timpul degeaba?" Iar pentru el sunt atat de frumoase... Copilul observa diferentele, el vede ca valorile lor sunt diferite. Parintii sunt ahtiati dupa bani; el doreste sa colectioneze fluturi. Si nu poate intelege motivul pentru care ei se arata atit de interesati de bani. "Ce o sa faceti cu ei?" Iar parintii sai nu pot intelege ce va face copilul cu acei fluturi sau cu acele flori. Fiecare copil ajunge sa isi dea seama de acest lucru, de faptul ca exista diferente. Singura problema este ca ii este teama sa afirme ca dreptatea este de partea lui. Cea mai buna solutie, in privinta copilului, ar fi aceea de a-l lasa in pace. Trebuie doar sa ai putin curaj; acesta nu ii lipseste, numai ca intreaga societate este astfel facuta incat pina si frumoasa calitate a curajului copilului este condamnata. Daca parintii isi iubesc cu adevarat copiii, ii vor ajuta sa fie curajosi, chiar daca acest curaj e impotriva lor. Ei ii vor ajuta sa se arate plini de curaj fata de profesori, fata de societate, fata de oricine incearca sa le distruga individualitatea."

Osho

Orice ura, orice aversiune, orice lipsa de mila,care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart… este un pacat

“…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie daca nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a răului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart… este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu…”

Parintele Nicolae Steinhardt

Te rog, îmbracă-mă în proză

Suntem povești de dragoste necitite

Sau poate răsfoite-n grabă...

Te rog, îmbracă-mă în proză

Într-o poezie sau poate o cântare

Așa voi fi păstrată printre rânduri

Mereu vie, ca-n gândurile tale..

Citește-mă...

Satsivi, specialitate georgiană apreciată de Stalin

Satsivi, un fel de mâncare preferat de dictatorul Iosif Stalin, este o specialitate georgiană pe bază de carne de pui, care se serveşte ca aperitiv, la temperatura camerei şi al cărei proces de preparare este destul de greoi şi îndelungat.

Ingrediente:
- un pui de aproximativ 1,5 kilograme
- 700 de grame de nuci
- 5 cepe mijlocii
- 4 căţei de usturoi
- 2 linguri cu oţet de vin alb
- 1 lingură cu coriandru uscat
- 1 linguriţă cu cimbrişor uscat
- 1 linguriţă cu vârf de galbenele uscate (disponibil la magazinele tip plafar)
- o jumătate de linguriţă cu praf de scorţişoară
- cinci cuişoare pisate
- câteva boabe de piper roz
- sare
Mod de preparare:
Puneţi doi litri de apă într-o cratiţă şi puneţi puiul înăuntru. Încălziţi totul până puiul este aproape fiert, apoi scoateţi pasărea şi aşezaţi-o într-o tavă de friptură, folosind o parte din grăsimea adunată la suprafaţa apei în care a fiert pentru a unge carnea. Nu aruncaţi apa în care a fiert puiul. Introduceţi puiul la cuptor şi coaceţi la 180 de grade Celsius. Când puiul este gătit, tăiaţi-l în bucăţi potrivite pentru a fi servite câte unei persoane. Tocaţi mărunt ceapa şi prăjiţi-o în grăsimea adunată la suprafaţa apei în care a fiert puiul, pentru 6-7 minute. Puneţi ceapa prăjită într-un vas şi folosiţi un blender de mână pentru a transforma ceapa într-o pastă. Adăugaţi pasta în apa în care a fiert puiul. Măcinaţi mărunt nucile şi amestecaţi-le cu coriandrul, cimbrişorul, gălbenelele, scorţişoara şi cuişoarele. Într-un mojar, pisaţi piperul şi usturoiul, adăugând sare, apoi adăugaţi amestecul, alături de oţet, peste nuci. Adăugaţi, puţin câte puţin, apa în care a fiert puiul, până când amestecul are o consistenţă fină. Folosiţi o sită fină pentru a filtra amestecul, aruncând bucăţile mai mari din ingredientele care rămân în strecurătoare. Adăugaţi în acest sos bucăţile de pui şi daţi amestecul în clocot, apoi luaţi de pe foc şi lăsaţi mâncarea la răcit.Satsivi se serveşte ca aperitiv, la temperatura camerei.

Canile mele favorite

Sunt un om viu, de Nichita Stănescu

Sunt un om viu.

Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.

Abia am timp să mă mir că exist, dar

mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,

pentru că

am o idee din ce în ce mai bună

despre viaţă.

Mă cutremură diferenţa dintre mine

şi firul ierbii,

dintre mine şi lei,

dintre mine şi insulele de lumină

ale stelelor.

Dintre mine şi numere,

bunăoară între mine şi 2, între mine şi 3.

Am şi-un defect un păcat:

iau în serios iarba,

iau în serios leii,

mişcările aproape perfecte ale cerului.

Şi-o rană întâmplătoare la mână

mă face să văd prin ea,

ca printr-un ochean,

durerile lumii, războaiele.

Dintr-o astfel de întâmplare

mi s-a tras marea înţelegere

pe care-o am pentru Ulise – şi

bărbatului cu chip ursuz, Dante Alighieri.

Cu greu mi-aş putea imagina

un pământ pustiu, rotindu-se

în jurul soarelui…

(Poate şi fiindcă există pe lume

astfel de versuri.)

Îmi place să râd, deşi

râd rar, având mereu câte o treabă,

ori călătorind cu o plută, la nesfârşit,

pe oceanul oval al fantaziei.

E un spectacol de neuitat acela

de-a şti,

de-a descoperi

harta universului în expansiune,

în timp ce-ţi priveşti

o fotografie din copilărie!

E un trup al tău vechi,

pe care l-ai rătăcit

şi nici măcar un anunţ, dat

cu litere groase,

nu-ţi oferă vreo şansă

să-l mai regăseşti.

Îmi desfac papirusul vieţii

plin de hieroglife,

şi ceea ce pot comunica

acum, aici,

după o descifrare anevoioasă,

dar nu lipăsită de satisfacţii,

e un poem închinat păcii,

ce are, pe scurt, următorul cuprins:

Nu vreau,

când îmi ridic tâmpla din perne,

să se lungească-n urma mea pe paturi

moartea,

şi-n fiece cuvânt ţâşnind spre mine,

peşti putrezi să-mi arunce, ca-ntr-un râu

oprit.

Nici după fiecare pas,

în golul dinapoia mea rămas,

nu vreau

să urce moartea-n sus, asemeni

unei coloane de mercur,

bolţi de infern proptind deasupra-mi…

Dar curcubeul negru-al ei, de alge,

de-ar bate-n tinereţia mea s-ar sparge.

E o fertilitate nemaipomenită

în pământ şi-n pietre şi în schelării,

magnetic, timpul, clipită cu clipită,

gândurile mi le-nalţă

ca pe nişte trupuri vii.

E o fertilitate nemaipomenită

în pământ şi-n pietre şi în schelării.

Umbra de mi-aş ţine-o doar o clipă pironită,

s-ar şi umple de ferigi, de bălării!

Doar chipul tău prelung iubito,

lasă-l aşa cum este, răzimat

între două bătăi ale inimii mele,

ca între Tigru

şi Eufrat.

I-ai scris?

Our eyes talk... Did you knew?

If only our eyes saw souls instead of bodies..

How different our ideals of beauty would be?!

The most beautiful sunset it's in Romania

Avea dreptate Hugo...

Barbatul perfect nu exista

Barbatul, in viziunea unora trebuie sa fie bun, tandru, viril, delicat, frumos, priceput si instarit. Dar daca dam un "search" pe google cu toate aceste cuvinte cheie obtinem doar "No results, sorry". De ce oare? Am incercat si cu femeia buna, frumoasa, harnica, fidela, sexy, gospodina, culta si apta de sex 24 de ore din 24 si am obtinut acelasi rezultat. Sa mai caut?