Hasta la vista, baby!

Noaptea asta parca e o orhidee neagra... Parca il aud pe Ovidiu citind in Piata... Apropo... Nu mi-a placut niciodata sa fiu un gindac de insectar. Sa fiu prinsa cu un bold pe panoul cuceririlor barbatilor doar pentru ca sunt un exemplar reusit. Cineva a incercat sa faca asta cu mine. Hasta la vista, baby!

N-am fost nimic mai mult decât o carte,

citită printre rânduri, jumătate,

cuvinte rătăcite sau furate,

din alte existenţe-mprumutate.

Nu sunt nimic din ce-aş putea să fiu,

sunt rodul sterp a tot ceea ce scriu,

un trecător prin spaţiul meu târziu, 

cetate de iluzii repetate.

Şi nu voi fi nimic mai mult decât,

o carte fără titlu, un suflet editat,

ce trebuie slovă cu slovă lecturat,

de la-nceput şi până la sfârşit.

O carte fără formă literară,

cu pagini incomplete şi pătate,

de lacrimi din amurgul cald de vară,

ce m-a atins mereu cu voluptate.

Poate cândva, târziu, se va-nţelege,

că-n sensul meu pierdut printre cuvinte,

pe-aici, pe-acolo, sau poate pe oriunde,

un suflet smălţuit cu vise se ascunde. 

Apă şi foc, nor spulberat de vânt,

eu mai aştept un călător să poposească,

volumul fără titlu să-l citească,

luminii să îl dăruiască

şi să m-arate vieţii cine sunt,

aşa cum sunt.