Privirea lui Iisus...

As fi vrut sa inteleg icoana Sfântului atunci cand privesc ca Iisus vazduhul – sub modul rugaciunii, al binecuvantarii si al dragostei. Nu e o datorie cetateneasca la mijloc, nici vreun instinct animalier, ci doar bucuria de-a te descoperi primit, luminat si deşteptat in prezenţa lui Hristos. Acceptand incrucisarea privirii cu faţa Sfantului, ajungem de fapt sa devenim, noi insine, oglinda a slavei lui Dumnezeu, asa cum zice Scriptura. Stim că Iisus a creat stupori, a miscat inimi, a scandalizat autoritatile, a schimbat destine, a starnit indignarea. De ce insa cuvintele si privirea lui raman si astazi greu de uitat? As vrea sa inteleg de ce prin uitare de sine te regasesti si de ce prin moarte iti gasesti viata eterna...