Drac de meserie...

Am atatia ani de jurnalism in spate si ma gandesc ca am cunoscut atatia oameni care au crezut ca jobul asta e funny. Nu e. Cu multi dintre colegii de breasla am pus tara la cale, cum se spune, am mancat pe un colt de masa sunca cu ceapa, am trait langa ei mai mult decat langa familia mea. Ba chiar am inghitit si faptul ca ma incadrez in categoria "fraierilor" care fac o meserie la care toata lumea zice ca se pricepe. 
Cu toate astea, de multe ori noi, astia din presa, am fost obligati sa privim viata cu ochii deschisi, atunci cand altii inchideau ochii, am fost siliti sa testam gustul de cenusa al dezamagirii si a trebuit sa acceptam si situatii cand trebuia sa dam de pamant cu unii ce nu-si mai vedeau lungul nasului. Stiu ca pare de neinteles... Nu e usor sa fii acel jurnalist care-ti mesteca actualitatea ca sa-ti fie mai usor s-o inghiti, care scarmana dupa exclusivitati, care dezleaga de zapaug enigmele vietii tuturor, dar sta prostit, fara sa priceapa nimic, in pragul propriei existente, afland despre viata lui in cel mai bun caz pe surse. 
E greu cand baga reportofonul pe gat si intreaba “ce simti in aceste clipe grele?” (desi stie ca fiorul momentului le zguduie sufletul impricinatilor),. Chiar daca de multe ori pe jurnalist nu-l intereseaza ce simte ala, milioane de oameni vor sa afle raspunsul. Cine-i mai tine minte pe cei doi ziaristi de la Antene, reporterita si cameramanul, care au sarit in aer odata cu cisterna aia nenorocita? Daca isi alegeau alta meserie, poate acum erau in viata. P
robabil ca de meseria asta trebuie sa te lasi la timp... Dar cum naiba scoti microbul? Intri in breasla asta visand, ca si multi altii, sa schimbi lumea. Eu cand ajungeam acasa, noaptea tarziu, si bateam in geamul chioscului din colt sa deschida si sa-mi dea o paine, observam ca a mai trecut o zi... Si uite-asa viata trece ca acceleratul prin halta mea si uita sa opreasca... 
"Baga 1.800 de semne pe subiectul asta. Si repede!"... Nothing is changed...