E craniul lui Yorik? E craniul lui Brancusi?

Acum ceva timp, internetul m-a ajutat sa cunosc un om special, iubitor de cultura, traditii, poezie, frumos si tot ce e inaltator pentru fiinta umana. Ei bine, acest om il iubeste pe Brancusi, il simte, il intelege si chiar i-a dedicat si un film... Ma gandeam zilele astea ca eu nu am facut nimic pina acum pentru nici unul dintre oamenii care au insemnat ceva pentru aceasta tara. Doar am sorbit roadele iubirii lor pentru frumos, intr-o forma sau alta. Brancusi este... altceva. Este de netagaduit generozitatea cu care ne-a luminat vieţile şi ne-a atins destinele unora dintre noi. El a reusit sa faca acel ceva iesit din comun, care a spart crusta mediocritatii. Lui nu-mi vine sa-i rascolesc viata, sa nu incerc sa-l cunosc indeaproape, oricit de mult mi-as dori. Cred ca doar asa ii voi accepta mai usor latura paminteana, asa ma voi lasa, perpetuu, inspirata de izbinda lui, asa il vom putea iubi fara limite… Eu doar pot sa-i multumesc lui Brancusi pentru ce ne-a lasat si sa-i cinstesc memoria, sa o apar de nevolnicii care ar incerca sa o intineze...
Horia Muntenus, cel ce-a facut filmul, spunea: "Brancusi sta într-un mormant parisian, chircit, cum sta si cultura romana, suferinda. Anapoda! Şi, desi Soarele rasare pe tot globul cu aceeasi Lumina, pentru Brancusi, Lumina aceasta e palida… e uscata de viermuiala stupida a netrebnicilor... netrebnici care se nasc indiferent de anotimp, de ani sau de regimuri. Uneori... la intretaierea unor ganduri... ca o torpila vine cate o întrebare shakespeariana... E craniul lui Yorik? E craniul lui Brancusi? Curand, pe Jiu,... pe apele lui, va trece din nou... dus de curgerea lor... spre Dunare... si apoi spre Marea cea Mare... Capul lui Orpheu..."