cu auzul plin de flori abia culese,plin de-amarul dragostei si-al agoniei.M-am pierdut de multe ori pe mare, cum ma pierd adesea-n sufletul de copil.
Nu există noapte, cînd, dînd un sărut,
să nu simţi surîsul lumii fără chip,
nu există nimeni, să nu-şi amintească,
un născut de-atinge, căpăţîni de cal.
Căci pe frunte cată trandafiri întruna,
asprele privelişti de albite oase,
iar mîna nu are un alt sens decît
rădăcini să fie, umblînd prin pămînt.
Cum mă pierd adesea-n suflet de copil,
m-am pierdut de multe ori pe mare.
Neştiind ce-i apa, cat mereu o moarte,
fără de lumină trupul să-mi consume.
(Federico Garcia Lorca)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu