“Mami, mîine încep şcoala”, mi-a amintit cu glasul tremurînd atunci când trebuia să meargă în primul an. Oare cum aş fi putut uita? Doamne,
cum trece timpul. Nu demult, flacăra asta de viaţă fascinantă, care acum
trăieşte cu emoţie perioada adolescentină, făcea "ploiţă" la gură şi se
încăpăţîna să plîngă din senin. Am avut momente, trebuie să recunosc, în care eram doar un părinte
prea ocupat să nu rateze întîlnirea cu propriul destin, deşi, deseori, uităm că
însuşi copiii sunt propriul nostru destin. Cînd a stîlcit primele cuvinte am
fost atît de emoţionată, iar cînd s-a încumetat să se caţăre pe vrejul fermecat
al verticalei a fost sărbătoare în sufletul meu. Îmi este dor de mirosul acela
de lapte al începutului ei de viaţă şi de mînuţele ce-mi mîngîiau obrajii în
clipele de tandreţe. Între scîncete de durere şi cristale diafane de rîs s-au
scurs anii...
Acum, la începutul acesta de adolescenţă zurlie, micuţa mea
neastîmpărată mi-a spus că vrea să învețe să fie domnișoară. "Vreau sa fiu
ca tine, mami!", am auzit-o răsculîndu-se asemenea unui om mare. De
multe ori am realizat că nu-i deloc simplu să fii părinte. M-am amăgit mereu
inutil că am deprins tainele meseriei de mamă, ignorînd adevărul că-ntotdeauna
te surprinde mereu ceva la un copil. Însă sînt fericită că mi-a înseninat mereu
gîndurile, uneori întunecate de griji. Alteori mi-e teamă că va creşte prea
repede, fără să observ şi să ştiu ce urmează. Acum îmi pune întrebări de ”om mare”. Mai toţi
părinţii au bătut în retragere în astfel de momente, puşi în încurcătură și cred că
toţi au încercat să se prefacă că totul este în ordine atunci când vin întrebările iscoditoare de acest gen.
Din păcate, viaţa
copiilor se complică şi noi nu mereu avem timp să-I ascultăm, pentru că uneori
şi viata noastră de maturi e un labirint năucitor... Şi timpul trece… Uneori aş
vrea să îi spun de aici inainte n-o
aşteaptă decît nelinişti, bucurii, tristeţi, trăiri intense, şocuri sau
despărţiri… Dar nu as vrea să-i spulber speranţele crude!?! Copilul meu e mesajul meu către
viitor, o garanţie a eternităţii mele.Şi fir-ar al naibii că tare îmi vine să
plîng acum…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu