Una dintre jurnalistele din Romania (Gabi Lupu) si-a pus sufletul pe tava si a dezvaluit tuturor ce batai lua de la parinti cand era mica. Postarea este socanta, chiar si pentru cei ce sunt invatati sa le mai dea, cand si cand, copiilor cate o palma la fund. Uite-asa mi-am amintit si eu de o parte a copilariei. Nu as fi vrut. Credeam ca am incuiat sipetul amintirii... Vad cu inima cuvinte golite de vocale... Cred ca destainurile de genul asta sunt ok pana la un anumit punct. Pe de o parte fac bine, pe de alta nu. Stiu insa ca din povestile de viata ale unora invatam, in general.
Deci, tatal meu a murit. Nu se mai poate apara. Nu-l mai iubeam pe tata de la 9 ani... Crunt, asa-i? Chiar ma gandeam cum ar suna asta in urechile unei bune prietene care are niste parinti senzationali!
In fine. Cand incepeau ranile sa se vindece, tata venea cu barda si cresta din nou. Dar il respectam. Sunt crestina... Il vedeam pe geam cand venea acasa. In functie de cum mergea imi dadeam seama daca a baut ceva sau nu. Daca o facea, in casa era liniste mormantala. Sa nu fie deranjat. Daca nu era baut... era cat de cat ok.
Ei bine, cand era baut era jale. Inca imi amintesc perfect si lovirea, bataia, imbrancitul, zgaltairea, palmuirea, lovirea cu cureaua, constrangerile fizice, alimentarea cu sila si pedepsele corporale de orice fel. Imi amintesc aproape fiecare vanataie, fiecare cucui, ba chiar si zgarieturile. Nu le mai dau atita importanta, insa ele exista. Abuzul emotional a fost condimentat cu porecle, insulte, amenintari, intimidari, umiliri sau hartuiri, privarea de comunicare verbala (ca si asa spuneam prea multe prostii!), izolarea si toate au lasat urme adinci.
Ca sa ma salvez, cumva, m-am folosit, mai mult sau mai putin iscusit, de toate uneltele ce mi-au picat in mina. Am lovit perseverent in culmile nepasarii cu sapa bunatatii fara limite si a rabdarii pe termen bombat. Si pentru a-mi demonstra ca sufletul nu mi-a murit, am minuit cit mai artistic mistria ademenirii erotice. Am poruncit burghiului cu dor sa sfredeleasca fara mila indepartarile si citeodata am recurs si la menghina anuntului ca iubirea n-are stofa de eternitate pentru a parea ceea ce nu eram. Si am batut la portile impotrivirii cu bataia rupta din rai a inimii indragostite, nu cu metoda folosita de "bunul" meu tata. De-a lungul si de-a latul iubirilor mele, m-am straduit sa naruiesc apucatura barbatilor de a lovi o femeie.... Insa au fost si dati cind mi-am dorit mai napraznic sa izbutesc si atunci stradania mi-a fost in zadar. Am ramas, cu fruntea asudata, cu mina intinsa si insingerata, sa astept ceva pentru care s-a facut tirziu...
Am vrut sa-i demonstrez tatalui meu ca nu sunt "proasta", "vaca", "timpita" s.m.a. si ca zodia Gemenilor nu e chiar asa de rea. Si am inceput sa slefuiesc tot ce era negativ. Sa nu credeti ca sunt perfecta. Nu sunt nici pe departe. Uite, la cifre nu ma pricep, am o problema cu retinutul numelor medicamentelor, uit sa fac cate ceva si urasc chestia asta, ma enerveaza mincinosii, nu suport sa mi se rastalmaceasca vorbele (adica, daca spun "alb" e groaznic sa vina cineva si sa spuna ca de fapt ai vrut sa spui gri si am avut un interes abscons!!! de unde Dumnezeu stie el? ghiceste in stele, nu suport persoanele care ranesc alte persoane, fizic si psihic, le consider lase, nu sufar persoanele care fac animalele sa sufere, nu suport mitocanii, nu suport falsitatea, consider ca totul in viata are o limita, nu suport sa-mi fie frig... Deci, nu sunt perfecta.
Nici n-am fost vreodata o frumusete, dar mi-a placut sa rid si am avut mereu un zimbet cald pentru fiecare. Imi place ce am devenit prin vointa... Imi plac urmele lasate de timp. Cred sincer ca adevaratele dimensiuni despre care cred ca trebuie conservate cu sfintenie nu sunt acelea ale trupului.
Tata a murit. Ar trebui sa invat sa inchid mai bine acest capitol al vietii mele... Unul trist si nemilos....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu